Africa îl va susţine pe preşedintele FIFA Gianni Infantino la alegerile de anul viitor de la forul internaţional, a anunţat preşedintele Confederaţiei africane de fotbal (CAF), Ahmad Ahmad din Madagascar, potrivit Agerpres. Decizia a fost luată cu prilejul Congresului CAF, reunit în aceste zile la Harm-El-Sheikh (Egipt). La alegerile trecute pentru preşedinţia FIFA, o susţinere oficială a CAF nu a garantat totuşi voturile tuturor naţiunilor africane. Infantino a anunţat în iunie că va candida pentru un al doilea mandat la alegerile programate în iunie 2019 la Paris. Deocamdată, niciun alt candidat nu şi-a manifestat interesul să-l înfrunte pe
Gianni Infantino.