V. S.
Administrația Parcului Memorial Constantin Stere, de la Bucov, va organiza duminică, 30 septembrie 2018, începând cu ora 10.30, la foișorul de lângă Teatrul de vară, „Ziua bunicilor”.
Programul va începe cu exerciții de mișcare în aer liber dedicate seniorilor (și nu numai), alături de un antrenor de fitness și instructor yoga prin râs. Evenimentele dedicate seniorilor vor continua cu Atelierul „Artă din Natură”, adresat atât bunicilor, cât și nepoților.
Reprezentanții parcului anunță și că autobuzul 40 barat (de la Hale până la Parcul Memorial „Constantin Stere”) are stația în spatele Catedralei și va circula din oră în oră, începând cu ora 09.00.