De la începutul anului până în prezent peste 25 de milioane de oameni şi peste şapte milioane de mijloace de transport au tranzitat frontierele, anunţă Ministerul Afacerilor Interne. „În ceea ce priveşte siguranţa la frontierele României, volumul de muncă din primul semestru al anului 2016 a fost unul consistent – peste 25 de milioane de cetăţeni şi peste 7 milioane de mijloace de transport au tranzitat frontierele, fapt ce a necesitat un efort semnificativ, precum şi numeroase resurse suplimentare”, transmite Ministerul Afacerilor Interne printr-un comunicat de presă.” Poliţia de Frontieră Română, ca şi celelalte componente ale sistemului de ordine şi siguranţă publică, a evoluat permanent în raport cu realităţile sociale şi de securitate ale României şi a reuşit să facă faţă cu succes provocărilor instituţionale interne, dar şi a celor externe. Pe lângă aceste misiuni în parteneriat cu agenţiile europene, Poliţia de Frontieră Română gestionează peste 2.000 de kilometri din frontiera externă a Uniunii Europene, context în care responsabilitatea dumneavoastră este una foarte mare, care vizează întreg spaţiul european”, a declarat ministrul Petre Tobă.















