Giorgiana Radu, AMPress

După concertul din 14 august, susținut de Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius, sâmbătă a avut loc prima ședință propriu zisă de cenaclu, pe care amfitrionul l-a numit „Serbări la Muzeul Pietrei”.
Lucian Avramescu a deschis reuniunea dedicată literaturii, artei, muzicii, prezentând celor veniți pentru prima oară la Sângeru colecțiile de grafică, sculpturile din încăpătoarele săli de piatră ale Muzeului Pietrei, semnificația unor exponate din cele trei curți.
Lansarea romanului „Femeile singure” a fost un moment care a așezat alături autoarea, Adina Mandalac, prefațatoarea volumului, Giorgiana Radu, și mentorul scriitoarei, poetul Lucian Avramescu. „Parcurgând cartea, cititorul trăiește odată cu Adela, personajul principal, fiecare moment din viața ei, simte zbuciumul fiecărei celule din ființa care, părăsită atunci când se aștepta mai puțin, când avea nevoie disperată de aerul bărbatului care-i devenise viața însăși, iubește în continuare și suferă încât o bântuie imaginea tulburătoare a unei sinucideri”, a spus prefațatoarea.
Au fost replici, opinii, comentarii, nu doar de la cei trei, ci și de la participanții sosiți, cei mai mulți, din București sau Ploiești.
Tânărul preot Mădălin Moșneanu, noul prelat al parohiei sângerene, el însuși un pasionat al cărții, a lăudat inițiativa rară a consăteanului său, devenit azi, prin caseta înmânată de primarul Gheorghe Radu, „Cetățean de onoare” al localității, strădania de a transforma Sângeru într-un important reper cultural de pe harta României.„Sunt mândru că sunt fiu al satului în care s-a născut scriitorul Lucian Avramescu”, a concluzionat preotul.
Un moment distinct, urmărit cu atenție, a fost cel în care realizatoarea de televiziune Marina Almășan a povestit despre începuturile sale jurnalistice și apoi despre intrarea în lumea plină de capcane a televiziunii. Istorisirile sale pline de tâlc au fost ascultate și de copii din Apostolache, care vor să se facă ziariști, îndemnați de profesorii lor Veronica Moraru și Nicolae Pieptănaru, care au înființat un cerc de prieteni ai radioului în școala din satul vecin.
Tot din satul vecin au venit la Sângeru două minunate voci de copile, Nițu Daria Alexandra și Guță Edelina Nicoleta, eleve în clasa a V-a. Comentariile le-au fost favorabile, preotul, absolvent de Teologie – unde ”se face muzică”- a remarcat timbrul vocal și nuanțările dificile din piesele cântate, iar inginerul Valeriu Bolgiu a amintit despre o voce singulară de copilă din Sângeru pe care promite s-o aducă în una dintre ședințele următoare ale Serbărilor.
Adriana Bolgiu – cea care se ocupă de „Casa Bolgiu”, din Urlați, unde, pe lângă prăjituri, produse de patiserie și torturi excepționale, găsim și cea mai bună pâine din țară, premiată de două ori cu locul întâi – a salutat acțiunea de la Sângeru, astăzi, „când s-a golit lumea de suflet”.
La cenaclul „Serbări la Muzeul Pietrei” au participat – plăcută surpriză pentru gazde – Nicolae Croitoru, poet care a semnat cărți excelent primite de critica literară, împreună cu soția sa, Tatiana Croitoru, ambii prieteni apropiați ai scriitorului. Omul de afaceri Georgică Cornu, venit prima oară la Sângeru, a sugerat crearea unei tabere de sculptură, aici unde ”totul îmbie la așa ceva”.
De la Mizil, împreună cu Adina Mandalac, care a oferit în final autografe pe romanele sale ”Început și sfârșit” și ”Femeile singure”, au venit profesori, alți iubitori de literatură.
Surpriza surprizelor a venit la jumătatea ședinței, când în curtea principală a Muzeului a apărut o fericită nuntă care a ținut să-și ureze, între sculpturile din piatră, ”Casă de piatră!”. Nunta s-a integrat în ședința de cenaclu, moment inedit pentru participanții la dezbateri, dar și pentru nuntași care au ținut să se pozeze cu Marina Almășan mai ales, vedeta de televiziune captând interesul miresei, mirelui, dar și al nașilor.
Primarul Gheorghe Radu, după înmânarea festivă a titlului de ”Cetățean de onoare” lui Lucian Avramescu, a oficiat căsătoria în primăria de alături, făcută cadou satului de bunicul poetului și le-a sugerat mirilor un adaos de viețuire fericită, trimițând nunta între exponatele de piatră. Așa s-a născut, în prima ședință de cenaclu de la Sângeru cel mai insolit moment al zilei.
Ne revedem, a spus poetul, sâmbăta viitoare, cu alți debutanți și alte vedete.