Cel mai aşteptat joc al ultimei runde din Liga A Prahova, derbiul rundei, desfăşurat la Băneşti, s-a încheiat nedecis, scor 1-1, echipa gazdă pierzându-şi eficacitatea maximă în partida cu Petrolistul Boldeşti. Primele puncte pierdute de către echipa pregătită şi ajutată din teren de către Marius Vişan au adus echilibru în fruntea ierarhiei, unde CS Blejoi a egalat la puncte, 16, pe AFC Băneşti, după succesul la “scor de tenis” (6-1) cu Petrolul 95. Iar calculele fruntaşelor pot fi “încurcate” şi de CS Cornu, care mai are de jucat un meci restant, cu Izvoarele.
Păuleştiul nu îşi revine
Una dintre echipele cu pretenţii din primul eşalon judeţean, CS Păuleşti, bifează eşec după eşec, ajungând la 4 meciuri consecutive fără victorie, în etapa din week-end-ul trecut pierzând pe terenul celor de la CSO Văleni, o altă echipă care, de asemenea, începuse sezonul mult sub aşteptări! A fost 2-1 pentru vălenari, o altă surpriză putând fi considerată remiza de la Măneciu, în derbiul local dintre vecinele Avântul şi Tinereţea Izvoarele, scor 2-2.
De menţionat şi că CSO Plopeni, echipă care dăduse doar 4 goluri în primele 5 etape, a găsit acum “victima perfectă” căreia să-i … umple poarta, marcând în meciul cu CS Ceptura (singura echipă fără punct din eşalonul de elită judeţean), nu mai puţin de 14 goluri!
Iată rezultatele complete ale etapei:
Teleajen Văleni – CS Păuleşti 2-1
CS Blejoi – Petrolul 95 Ploieşti 6-1
FC Băneşti – Petrolistul Boldeşti 1-1
Tricolorul Breaza – CS Măneşti C. Izv. 0-2
Unirea Urlaţi – AFC Brebu 2-2
Avântul Măneciu – Tinereţea Izvoarele 2-2
CSO Plopeni – CS Ceptura 14-0
CS Cornu – AS Strejnic 3-0