Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova organizează, mâine, începând cu ora 10:00, la sediul Complexului de Servicii Comunitare ”Sf. Filofteia” Câmpina (str. Mărășești nr. 38), a II-a ediție a evenimentului ”Minicampionatul de Fotbal”.
La eveniment vor participa beneficiari din 8 centre rezidențiale pentru copii aflate în subordinea instituției, care vor fi organizați în echipe formate din câte 5 jucători, cu vârste cuprinse între 12-18 ani.
Competiția va fi arbitrată de domnul Mircea Hagianu – fost selecționer al echipei de fotbal feminin a României, în prezent antrenor al echipei HM Câmpina.
Prin acest eveniment, organizatorii doresc să ofere copiilor din unitățile de asistență socială ocazia de a se reuni într-un cadru prietenos și de bună dispoziție.