Petre Apostol
După o pauză de două săptămâni, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan (locul 80 în clasamentul mondial) revine în circuitul WTA, luând parte la turneul de categorie International care se desfășoară în China, la Guangzhou, pe suprafață dură, întrecere dotată cu premii totale de 250.000 de dolari.
Sportiva de 25 de ani din Sinaia nu a mai evoluat de la înfrângerea din turul secund de la ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open. Atunci a cedat duelul cu a opta favorită, Karolina Pliskova, din Cehia, oprindu-se pentru a treia oară consecutiv în a doua rundă a întrecerii de la Flushing Meadows.
La turneul de la Guangzhou, Ana Bogdan a fost direct acceptată pe taboul principal și va evolua în primul tur împotriva americancei de pe locul 100 WTA, Christina Mchale. În vârstă de 26 de ani, sportiva americană s-a aflat, la un moment dat, chiar și în Top 30, cea mai bună clasare a sa în ierarhia mondială fiind locul 24, în luna august din 2012. De altfel, Mchale este o jucătoare care se descurcă bine și la dublu, anul trecut ocupând locul 35.
La simplu, jucătoarea din New Jersey reprezintă o prezență constantă în Top 100 de opt ani, situându-se în jurul locurile 40-60 în tot acest timp, adjudecându-și, totdată, și un turneu WTA.
Întâlnirea de la Guangzhou va fi prima confruntare directă dintre Ana Bogdan și Christina Mchale în circuitul WTA. Câștigătoarea dintre acestea va evolua, în turul secund, în compania învingătoarei dintre Aleksandra Krunic (Serbia, cap de serie nr. 4, locul 51 WTA) și Viktorija Golubic (Elveția, locul 103 WTA).
Principală favorită la turneul din China este franceza Alize Cornet (locul 33 WTA), iar Ana Bogdan este singura reprezentantă a României din competiție.