Elis Râpeanu
Personalitatea lui Mircea Ionescu-Quintus e greu sau, mai bine zis, imposibil de redat într-un articol comemorativ. Epigramist, poet, prozator, autor al unei piese de teatru, om politic, ocupând al doilea loc în stat (ca Președinte al Senatului), s-a impus în conștiința contemporanilor și a urmașilor. Dar, cum oamenii politici vin și pleacă, epigramiștii rămân. Și Ploieștiul, zona Prahovei, în general, au îmbogățit zestrea umorului cu opere valoroase, menținând statutul epigramei la nivelul marilor înaintași. Acest venerabil confrate face parte dintr-o adevărată „dinastie” de epigramiști: tatăl – Ion Ionescu-Quintus (1875-1933) și fiii lui Mircea Ionescu-Quintus (1917-2017), Nelu Ionescu-Quintus (1919-2014). Plin de umor, Domnul Mircea scrie: „Și cum născuții din pisică șoareci mănâncă, am încercat să justific apartenența mea la genul epigramatic:
De la părinţi, precum se știe,
Iei duh și fizionomie;
Era prea mare ironia
Să-mi lase tata doar chelia.
Pentru noi, epigramiștii, cel care a fost o viață Președintele de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, a trăit, mai ales, pentru epigramă și în epigramă, de aceea va trăi, mai departe, în epigramă – specia literară care, astăzi, înflorește numai la români, oriunde s-ar afla ei. Și, exact în ziua în care l-am însoțit pe drumul care-l ducea acolo unde se află rădăcinile neamului am înțeles, am înțeles că Mircea Ionescu-Quintus n-a murit, el rămâne un reprezentant de seamă al epigramisticii românești. Înainte de a pleca, se adresează astfel epigramelor sale:
Vă trimit din gură-n gură
Să cutreieraţi prin lume
Și apoi la editură
Ca să apăreţi… postume.
E necesară, deci, redactarea unui volum, „patronat” de doamna Viorica Quintus, în care să fie inclusă întreaga operă epigramatică a maestrului, împrăștiată în diverse publicații.
E cunoscut, de asemenea și acest (auto)epitaf, al juristului și epigramistului, capodoperă a modestiei:
Acum iertat îs de păcate
Și lumea-i sloboadă să spună
Că am făcut ceva dreptate
Dar nici o epigramă bună.
Ne permitem să-l parafrazăm și să spunem:
Acum iertat ești de păcate,
Fiind plecat, tot omul spune
Că-n viaţă ai făcut dreptate
Și multe epigrame bune.
Nu putem încheia înainte de a-i face cunoscută „diata” (testamentul) lăsată fiului său Răzvan, scrisă în perioada detenției, cu dorințe care pot fi socotite îndemnuri adresate oricărui român:
Din temniţa întunecată
de unde nimeni n-a ieșit,
îţi las un nume făr’ de pată,
precum eu însumi l-am primit.
Îţi las cuvintele Scripturii
și datinele bătrânești,
iar eu, căzut în lanţul urii
îţi las poruncă să iubești
Iubește cerul și pământul,
privește și să n-ai dorinţi,
păstrează-ţi cinstea și cuvântul,
să nu cârtești și să nu minţi
Fii frate bun și fă doar bine
celui sărman și celui trist
și iartă-i pe cei răi cu tine
cum i-a iertat odată Crist.
