N. D.

Imagini cu arhitectura interbelică a Capitalei României vor putea fi admirate la Sinaia, în cadrul unei expoziții deschise la Castelul Pelișor. Expoziţia este găzduită, până pe data de 30 septembrie, în Holul de onoare al Castelului Pelișor, cu ocazia Anului european al patrimoniului cultural și al Centenarului Marii Uniri. Componentă a proiectului cultural „Arhitectura Interbelică a Bucureştiului și Regalitatea”, expoziția realizată de dr. arh. Luca Matei Stoian pune în valoare identitatea culturală și istorică, având un conținut complex și de maxim interes, atât pentru participanți, cât și pentru publicul interesat. Sunt expuse 30 de panouri de fotografie de arhitectură a unor edificii de arhitectură modernă relevante, lucrări reprezentative pentru arhitectura modernistă a Capitalei din perioada interbelică, în contextul în care orașul București este considerat capitala est-europeană cu cele mai numeroase monumente de arhitectură modernistă, patrimoniu realizat, în mare parte, în perioada interbelică. Vizitarea expoziției este gratuită.
Proiectul cultural este realizat de Uniunea Arhitecţilor din România în parteneriat cu Academia Română – Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual şi Muzeul Municipiului Bucureşti. Acest proiect cultural a fost finanțat în anul 2017, în cadrul Programului cultural București Oraș participativ, de către Primaria Municipiului București – prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.