Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și a declanșat o anchetă în instituțiile statului vizate de declarațiile ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, privind suspiciunea de trafic cu copii în orfelinatele din sudul țării, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, sesizarea din oficiu și ancheta vizează posibila încălcare a articolului 49 din Constituție privind protecția copiilor și a tinerilor.
În emisiunea „În fața ta”, difuzată de Digi 24, pe 17 iulie, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat că există suspiciuni de trafic cu copii în unele instituții de protecție ale statului, din zona de sud-est a țării, că aceste suspiciuni se bazează pe rapoartele instituțiilor de profil și că sunt în derulare investigații, se mai arată în comunicatul Avocatului Poporului.















