N.D.

Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 14 -16 septembrie, la Bușteni, o serie de manifestări dedicate împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman, dar şi pentru celebrarea Marii Uniri. Astfel, astăzi, la Centrul de pregătire pentru personalul din industrie (str. Paltinului, nr.16, Bușteni) vor avea loc, între orele 10.00 și 12.00, prezentarea unei expoziții realizate de Studioul de Arte Plastice al Armatei, a unei expoziții documentare dedicate aniversării Centenarului Întregirii României, realizată de Editura ‘Stefadina’, și a enciclopediei electronice ‘România 1918. Oameni, momente și imagini’. De asemenea, Asociația Tradiția Militară va prezenta ținute militare din perioada Războiului de Întregire a României. De la ora 15.00, tot la sediul centrului menţionat, va avea loc simpozionul dedicat evenimentului, în cadrul căruia, pe lângă expuneri susţinute de personalități culturale și științifice, precum și de reprezentanți ai conducerii M.Ap.N., va fi prezentat un film documentar dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri și va fi lansat Albumul Monografic cu titlul ,,Crucea – slăvitul semn de biruință în Războiul de Întregire a Romaniei – 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri’. În continuarea acestor acţiuni, mâine, de la ora 11.30, la Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman vor avea loc o ceremonie de depuneri de coroane şi flori, prezentarea simbolisticii Crucii Caraiman și a acțiunilor Armatei României în Războiul de Întregire a Neamului, dar și o demonstrație de reconstituire istorico-militară organizată de Asociația Tradiția Militară. În același timp, în Bușteni vor fi prezentate publicului larg expoziții dedicate evenimentului, vor avea loc exerciții demonstrative –de supraviețuire, escaladă și tiroliană etc. – iar de la ora 18.00 sunt programate un concert de muzică de fanfară și un spectacol susținut de formații artistice ale Cercurilor militare din Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel, ale elevilor Colegiului Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” Breaza, ale grupurilor cultural-artistice din orașul Bușteni, precum și ale elevilor din comunitățile istorice românești de peste granițe (elevii din comunitătile istorice românești din Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Ucraina vor purta costume populare specifice zonelor pe care le reprezintă). Manifestările se vor încheia duminică, 16 septembrie, când, la ora 10.00, la Castelul Peleș vor avea loc un spectacol de muzică de fanfară și o demonstrație de reconstituire istorico-militară organizată de Asociația Tradiția Militară. La aceste manifestări vor lua parte şi Margareta – Custodele Coroanei române, precum şi Principele Radu, aceştia urmând să participe inclusiv la ceremonia depunerii de coroane ce va avea loc la monumentul de pe Vârful Caraiman.