Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, i-a invitat luni pe primari să acceseze fonduri pentru rezolvarea problemelor la şcoli, probleme care ţin de lipsa autorizaţiilor ISU de securitate la incendiu şi a subliniat că, până în 2020, trebuie să dispară toaletele din curtea unităţilor de învăţământ.
„Educaţia este o prioritate naţională şi, sigur, toţi primarii sunt invitaţi să aplice proiecte în acest sens. Sunt mulţi bani necesari pentru a remedia toate aceste aspecte şi nu e singurul aspect de remediat. Şi toaletele în curte trebuie să dispară până în anul 2020, aşa cum a decis doamna prim-ministru”, a afirmat Valentin Popa la Sândominic, unde a participat la deschiderea anului şcolar.
El a subliniat că prezenţa sa în judeţ, în prima zi de cursuri, are legătură cu prioritatea mandatului său, respectiv egalitatea de şanse între elevii din mediul urban şi cel rural, între elevii români şi cei care învaţă în limbile minorităţilor naţionale.
În discursul susţinut la Şcoala Gimnazială „Marton Aron” din localitatea Sândominic, ministrul Educaţiei a precizat că, în acest an, au fost tipărite, la Editura Didactică şi Pedagogică, 153 de titluri pentru şcolile care predau în limbile minorităţilor naţionale, 26 dintre acestea nemaifiind editate niciodată în ultimii 20 ani.
Totodată, Popa a menţionat că, în premieră, în 2018, au fost asigurate locuri bugetate separate pentru accesul în învăţământul superior al absolvenţilor din mediul rural şi a făcut referire la un „proiect de suflet”, la care lucrează de mai multe luni.
„Trebuie să asigurăm şi investiţii în mediul rural, de aceea lucrez, de mai bine de şase luni, la un proiect de suflet, care să asigure salarii mai mari profesorilor care aleg să predea ore aflate în normele vacante, în regim de plata cu ora, în mediul rural. Este necesară o motivaţie financiară suplimentară, ca să asigurăm cele mai bune cadre didactice şi pentru mediul rural. Acest proiect care este cel mai mare din istoria Ministerului, pentru 200 milioane de euro, va asigura cel puţin 50000 de burse elevilor din gimnaziu, din mediul rural, burse semestriale, consistente, de 1500 până la 2000 de lei, cu condiţia să nu aibă absenţe, să promoveze şi să se claseze cât mai sus într-un clasament al notelor. Pe lângă investiţia în cadre didactice şi elevi, directă, dorim să investim prin acest proiect şi în dotarea şcolilor din mediul rural, asigurând pachete educaţionale şcolilor (…) pentru dotarea laboratoarelor de fizică, chimie, biologie geografie, sau IT”, a spus ministrul Educaţiei.
Acesta şi-a exprimat speranţa că, prin acest proiect, se va reduce considerabil abandonul şcolar şi vor fi motivaţi atât elevii cât şi profesorii pentru a creşte nivelul calităţii educaţiei şi în mediul rural.