Păstrând tradiţia, conducerea municipalităţii ploieştene va fi prezentă la deschiderea noului an şcolar, care va avea loc astăzi. Astfel, primarul municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, va fi prezent la festivitățile de deschidere a noului an școlar, care sunt programate să înceapă de la ora 9.00, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” , iar de la ora 10.00, la Colegiul Tehnic “Elie Radu”. De asemenea, viceprimarul Cristian Mihai Ganea va fi prezent la ceremoniile similare organizate la Școala gimnazială “Toma Caragiu”, respectiv la Școala gimnazială “I.A. Bassarabescu”. Totodată, viceprimarul George Pană va participa la deschiderea festivă a cursurilor din noul an școlar la Colegiul Național “I.L. Caragiale”, iar ulterior va merge la festivitatea ce se va desfășura la Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”.
De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, va participa la deschiderea noului an şcolar la unităţi de învăţământ din comuna Izvoarele, vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă, la festivitatea organizată de Colegiul Economic “Virgil Madgearu “ Ploieşti, iar vicepreşedintele Vasile Pătraşcu, la Şcoala generală nr. 1 din Ploieşti.
Cursurile anului şcolar 2018-2019 încep astăzi, 10 septembrie, cu o durată de 168 de zile (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).
În anul școlar 2018-2019, vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţă intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019), potrivit Ministerului Educației.
Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar au vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018.
În zilele libere prevăzute de lege nu au loc cursuri.
În acest interval va avea loc și programul „Școala altfel“, care se va desfășura în perioada 1 octombrie 2018-31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, iar planificarea rămâne la alegerea fiecărei unități de învățământ.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.