Ilie Năstase a declarat că, la finalul mandatului de senator, va ieşi din politică, pentru că în politică sunt doar interese personale şi de partid, trebuie să minţi foarte mult, iar politicienii „se iubesc doar pe ei”. Fostul tenismen român, care a împlinit recent 70 de ani şi a fost decorat de Klaus Iohannis, a declarat că a intrat în UNPR pentru că era bun prieten cu Gabriel Oprea şi că nu îl interesează fuziunea dintre UNPR şi PMP. „Scandalurile între politicieni şi dintre partide mă deranjează foarte mult. Eu am intrat în politică în intenţia de a învăţa ceva bun, dar nu am învăţat nimic. Nu mă regăsesc printre aceşti oameni, şi nici ei în mine. Cred că nu mă contactează alte partide pentru că sunt incomod. Deci, îmi termin mandatul şi rămân un simplu cetăţean”, a declarat Ilie Năstase la o emisiune tv. Întrebat de ce a decis să renunţe la politică şi dacă hotărârea sa are legătură cu fuziunea recentă dintre PMP şi UNPR, Ilie Năstase a răspuns: „Nu mai vreau, nu mă simt bine… Ce să caut acolo, în Senat? Acolo sunt doar interese personale şi interese de partid. Dacă aş avea puterea, le-aş interzice să pună drapelul României la partide. Pentru că nu merită, ei nu reprezintă România, ci ei se reprezintă pe ei. Ei se iubesc pe ei şi contractele pe care le fac. În politică trebuie să minţi foarte mult. În sport e altfel: fie câştigi, fie pierzi. În politică trebuie să minţi”, a spus fostul tenismen. Acesta a mai spus că, „la Senat, toţi sunt cam foarte bogaţi. Acolo e interesul puterii şi al influenţei”.















