A.M.
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din Sinaia – al cărui sediu se află în Parcul “Dimitrie Ghica” – a fost vizitat în primele șase luni ale acestui an de 2.880 de turiști, dintre care peste 1.600 au fost străini. Numărul vizitatorilor este semnificativ mai mare decât cel înregistrat în
aceeași perioadă a anului trecut, când i-au trecut pragul doar 498 de străini și 271 de români, potrivit reprezentantului centrului, Paul Popa. Cei mai mulți vizitatori de peste hotare sunt din țări europene – greci, bulgari, sârbi, cehi, croați etc., dar solicită informații despre atracțiile turistice prahovene și persoane din Israel, Statele Unite sau din țările asiatice. “De când britanicii au decis prin referendum ca țara lor să iasă din Uniunea Europeană, numărul turiștilor din Marea Britanie care intră în centrul de informare este în scădere, în schimb întâlnesc tot mai mulți turiști din zone foarte îndepărtate, cum ar fi Australia, Noua Zeelandă, China, Japonia. Cei mai mulți străini află de România din documentări proprii”, ne-a precizat interlocutorul nostru. Adesea, vizitatorii solicită informații despre destinații aflate pe o distanță de peste 100 de kilometri, spunând că nu pot zăbovi multe ore într-o localitate și vor să viziteze cât mai multe obiective într-o zi. Castelul Peleș, Cazinoul din Sinaia, celelalte muzee de pe Valea Prahovei, precum și călătoriile cu instalațiile de transport pe cablu sunt obiectivele care trezesc cel mai mare interes. Din păcate, tot pe lista “atracțiilor” rămân și urșii despre care se știe că, în trecut, au mai apărut în zonele locuite de pe Valea Prahovei sau pe șoselele naționale. Reprezentanții centrului primesc, încă, întrebări de genul “Unde mă pot duce pentru a fotografia un urs ?”. Oamenii sunt sfătuiți să nu caute astfel de experiențe care se pot termina prost și să meargă la rezervația de la Zărnești dacă vor să vadă urși în mediul natural.