Cu o pauză competiţională ceva mai lungă, în condiţiile în care meciul cu Chindia Târgovişte, contând pentru etapa a cincea a Ligii 2 Casa Pariurilor, a fost amânat ( pentru miercuri, 12 septembrie, de la ora 19.30, pe “Ilie Oană”), petroliştii au putut pregăti în detaliu confruntarea din campionat pe care o vor juca, în deplasare, cu CS Energeticianul, astăzi (pe stadionul „Jiul” din Petroşani, de la ora 15.00). Un joc derby, care va reprezenta, cu siguranţă, o piatră de încercare importantă pentru elevii lui Leo Grozavu, mai ales că este greu de crezut că al treilea rezultat negativ la rând (după eşecul de la Metaloglobus şi eliminarea din Cupă, de la Tunari) va fi “digerat” de către conducerea executivă.
„Lupii” au avut destul timp pentru pregătirea acestui joc derby, una dintre priorităţi reprezentând-o integrarea cât mai rapidă a jucătorilor sosiţi în ultima perioadă. Asta cu atât mai mult cu cât este de aşteptat ca unii dintre aceştia să facă parte din lotul pentru deplasarea de la Petroşani, Laurenţiu Marinescu şi Cătălin Ştefănescu având şanse mari să fie chiar titulari (cel puţin primul), echipa adversă răspunzând şi ea cu două achiziţii “tot de la Liga I”, Leasă şi Achim, de la FC Voluntari ajungând sub comanda lui Cristi Dulca, tot pe finalul perioadei de transferuri. Aşadar, un meci de “care pe care”, din categoria derbiurilor seriei, aşa cum vor fi destule, în septembrie, pentru galben-albaştri, care vor juca şi cu Chindia şi U. Cluj, impresia fiind însă că acest joc de astăzi este cel mai important, orice alt rezultat în afara victoriei reprezentând o problemă, pentru că s-ar cam pierde “contactul” cu primele două locuri. Desigur, mai sunt multe puncte în joc, dar “contextul” actual face din această partidă una de… a fi sau a nu fi! Să vedem pentru cine!