Marian Dima
Selecţionata de amatori care va reprezenta România la turneul UEFA Region’s Cup, găzduit de Buzău şi Rm. Sărat în intervalul 16-22 septembrie, a susţinut o „repetiţie” înainte de duelurile cu Anglia, Slovacia şi Irlanda, la Păuleşti, marţi seară.
Sub comanda lui Gabriel Ibriş şi a prahoveanului Mihai Dinu, echipa de amatori care va juca pentru România s-a impus cu 1-0 în faţa elevilor lui Ciprian Pura, CS Păuleşti având şi dezavantajul că i-au lipsit doi jucători importanţi – golgheterul Andrei Ciobanu, care a evoluat în tricoul adversarei, el făcând parte din echipa României, şi Vladimir Butufei, încă nerefăcut complet după o accidentare, care, oricum, de asemenea, va juca şi el pentru selecţionata celor două judeţe, la turneul care începe la sfârşitul săptămânii viitoare.
Tot în echipa „naţională” au jucat şi trei fotblişti de la CS Cornu, Băcioiu, Gavrilă şi Ştefan Ion, pe lista celor care pot bifa turneul de săptămâna viitoare apărând şi numele portarului Adrian Gheorghe (CS Blejoi), doar spectator la acest joc, din cauza unei probleme la şold, acesta urmând să efectueze o investigaţie medicală pentru a vedea dacă este apt pentru etapele viitoare şi, implicit, pentru a face parte din selecţionata de amatori. Meciul de la Păuleşti, arbitrat de Alexandru Vulpe, poate fi considerat un test util pentru ambele echipe, formaţia din Liga A Prahova folosind şi câţiva tineri jucători de la „satelitul” din Găgeni, aflat pe prima poziţie în „Superliga” Prahova, jucători care în timp pot reprezenta „soluţii”, în timp ce formaţia care va reprezenta ţara noastră la turneul mai sus menţionat a avut şansa să vadă „ce mai e de pus la punct”, efectivul care va disputa turneul de UEFA Region’s Cup urmând să fie completat cu alţi câţiva jucători.