Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, printr-o postare pe Facebook, că au fost finalizate interviurile pentru ocuparea funcţiei de şef al DNA şi că mâine, la ora 13:00, va anunţa propunerea sa. Tot atunci vor fi publicate şi programele de management ale candidaţilor, potrivit Mediafax.
„Au fost finalizate interviurile pentru ocuparea funcției de procuror-șef DNA! Joi, 06.09.2018, la orele 13.00, pe pagina de internet a MJ, vom face cunoscută propunerea pentru procurorul-șef DNA, precum și programele de management”, a scris Tudorel Toader pe Facebook. Cei şase candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al DNA au susţinut, luni şi marţi, la orele 11:00, respectiv 8:30, interviurile în faţa comisiei prezidate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Procurorii Paula Tănase, Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea, Sorin Armeanu, Adina Florea şi Andrei Bodean urmează să afle joi dacă vor fi propuşi pentru funcţia de procuror-şef al DNA.
Acasă Actualitate Mâine va fi anunţată propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al...