Numărul de bacterii prezente în intestin depăşeşte numărul celulelor organismului uman şi, după cum se ştie, echilibrul bacterian este deosebit de important pentru buna funcţionare a organismului nostru, influenţând digestia, funcţiile cognitive şi comportamentul. Cercetătorii de la Baylor College of Medicine din Statele Unite ale Americii au demonstrat în urma unui studiu realizat recent, şi publicat în revista de specialitate “Cell”, că prezenţa unei specii de bacterii în intestin ar putea inversa efectele pe care autismul le are asupra comportamentului, potrivit Techtimes, preluat de Medlive
Cercetările anterioare s-au axat în principal pe efectele tratamentelor medicamentoase sau pe stimularea electrică a creierului pentru modificarea comportamentului specific autismului, însă în cadrul studiului de faţă cercetătorii au avut o abordare diferită.
„Experimentul a fost realizat pe şoarecii de laborator, însă chiar dacă nu ştim pentru moment că rezultatele acestui studiu sunt valabile în cazul oamenilor, experimentul ne-a arătat o modalitate extrem de interesantă prin care putem influenţa modul în care funcţionează creierul, datorită bacteriilor prezente în intestin”, a declarat autorul studiului, Mauro Costa Mattioli, profesor de neuroştiinţe.
Studiul a fost inspirat de cercetările efectuate anterior care au arătat că obezitatea pe durata sarcinii este un factor de risc pentru declanşarea autismului la nou-născuţi. Mai mult decât atât, studiile anterioare au arătat că un segment destul de mare al persoanelor cu autism au probleme gastro-intestinale.
Pentru a realiza studiul de faţă, cercetătorii au hrănit 60 de şoareci de laborator de sex feminin cu o dietă bogată în grăsimi, echivalentul consumului de alimentele de tip fast-food în fiecare zi. Puii şoarecilor de laborator au fost ţinuţi împreună cu mamele lor o perioadă de 3 săptămâni după naştere, înainte de a fi înţărcate şi puse la un regim alimentar regulat.
După o lună de zile, puii au început să manifeste un comportament specific cazurilor de autism, printre care lipsa de comunicare şi interacţiune cu semenii lor. Folosind o secvenţiere a ARN-ului acestora, cercetătorii au determinat care sunt bacteriile prezente în intestin în cazul descendenţilor şoarecilor hrăniţi cu o dietă normală şi a acelora hrăniţi cu o dietă bogată în grăsimi. Aceştia au descoperit care sunt diferenţele la nivelul florei intestinale la cele două grupuri.
Pe măsură ce a fost stabilită legătura dintre schimbările ce apar la nivelul comportamentului şi tipurile de bacterii prezente în instestin, cercetătorii au putut indica specia de bacterii Lactobacillus reuteri, despre care au afirmat că este prezentă într-o populaţie de nouă ori mai mică la şoarecii născuţi de femelele hrănite cu o dietă bogată în grăsimi.
Cercetătorii au cultivat o tulpină a bacteriei L. reuteri, regăsită în laptele matern, şi au introdus-o în apă consumată de grupul de şobolani care erau hrăniţi cu o dietă bogată în grăsimi. Astfel, prezenţa acestei tulpini bacteriene în intestin a fost considerată a fi suficientă pentru a îndrepta comportamentul social specific autismului, în cazul acestora.
Autorii sunt de părere că L. reuteri opreşte eliberarea hormonului oxitocină, cunoscut a fi un factor crucial al comportamentului social şi în cazul oamenilor.
Rezultatele studiului ar putea ajuta în viitor la găsirea unor soluţii terapeutice naturale pentru tratarea autismului, declară oamenii de ştiinţă.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet Comportamentul specific cazurilor de autism ar putea fi indreptat prin prezenta unei...














