Primul detaşament românesc de poliţie militară comandat de o femeie, locotenentul Mirela Ivaşcu, a plecat în Afganistan, unde va participa la securizarea bazei aeriene Bagram, conform unui anunţ de pe pagina de Facebook a Forţelor Terestre Române. Locotenentul Mirela Ivaşcu este la prima misiune într-un teatru de operaţii. Detaşamentul International Military Police (IMP) face parte din batalionul 265 Poliţie Militară „Tudor Vladimirescu” şi va participa la securizarea bazei aeriene Bagram în cadrul misiunii „Resolute Support”.














