Caravana ”600+km pentru educație” ajunge astăzi la Castelul de la Posada, începând cu orele 16.00, și de mâine, 16 august, de la ora 09.00, grupul care face parte din această caravană va străbate la pas centrul orașului Comarnic, de la sediul primăriei până la piață, alături de sportiva Raluca Ciulei. Pornind din Bistrița, în 30 iulie, până în 19 august, când va ajunge în Piața Victoriei din București, sportiva Raluca Ciulei, președintele Asociației Love for Life, și-a propus să promoveze importanța educației și a implicării active parcurgând la pas mai bine de 600 de kilometri. Sportiva se oprește în fiecare localitate de pe traseu pentru a aplica metode nonformale de educație și pentru a împărtăși, gratuit, experiența dobândită în cele două decenii în care a fost în Germania, SUA și Elveția, unde a studiat la prestigioase instituții de învățământ. Copiii de toate vârstele vor avea ocazia să descopere lucruri noi prin joc și povești despre teme de actualitate precum energia verde, protecția mediului, reciclarea plasticului, care să le stârnească şi curiozitatea și să le dea curaj pentru a-și începe propriile proiecte în comunitatea lor, se arată într-un comunicat.
”Prin implicarea activă a fiecăruia dintre noi, aspirăm la un viitor în care niciun copil nu este lăsat pe dinafară de societate și de sistem, fiecare copil are șansa să își realizeze întregul potențial, să iasă din cercul vicios al sărăciei și excluderii sociale, să evite astfel transmiterea situației defavorizate de la o generație la alta, un viitor în care nicio comunitate nu este lăsată în urmă. Am plecat pe 30 iulie, ajung pe 19 august. Este o călătorie lungă, dar am încrederea că vom întâlni mii de copii care vor descoperi că învățarea poate fi și amuzantă. Îmi doresc să mă însoțească în această experiență copii și adulți, atunci când trec prin localitatea lor”, spune inițiatoarea proiectului.
Raluca Ciulei a jucat tenis de câmp, a studiat informatica și logica la University of Pennsylvania, dar și matematica la una dintre cele mai prestigioase universități din Elveția, ETH Zürich – Eidgenössische Technische Hochschule Zürich, care a dat peste 20 de laureați ai Premiului Nobel.