Pensia medie de asigurări sociale de stat, încasată de imensa majoritate a românilor, a crescut de opt ori în ultimii 16 ani, în timp ce pensiile din Apărare, MAI şi SRI – de 15 ori, potrivit unei analize realizate de Institutul Naţional de Statistică, citată de Consiliul Fiscal, conform Economica.net. Evoluţia din ultimii 16 ani a pensiilor medii de asigurări sociale de stat, a pensiilor medii ale avocaţilor, cultelor, agricultorilor şi, nu în ultimul rând, ale militarilor a fost analizată de Institutul Naţional de Statistică. Graficul a fost publicat de economistul Radu Crăciun pe pagina sa de socializare şi face trimitere la o analiză a Consiliului Fiscal despre acest subiect. Potrivit graficului INS, pensiile medii ale militarilor au crescut de circa 15 ori în ultimii 16 ani, în vreme ce pensiile medii de asigurări sociale de stat, de aproximativ opt ori. În anul 2001, pensia medie de asigurări sociale a fost de circa 125 de lei. Spre comparaţie, pensia medie a militarilor s-a ridicat la aproximativ 250 de lei în 2001. În 2017, pensia medie de asigurări sociale a depăşit uşor 1.000 de lei, în vreme ce pensia medie militară a depăşit sensibil 3.750 de lei, potrivit datelor INS. „Revenirea la sistemul pensiilor speciale, eliminate în anul 2010, și apariția multiplelor derogări şi a pensiilor speciale noi pun în pericol durabilitatea reformelor inițiate anterior și generează presiuni suplimentare pe deficitul bugetului de asigurări sociale. Legile adoptate recent introduc reguli noi, asigurând condiții mai bune de pensionare anticipată și formule de calcul mult mai generoase, bazate pe salariul câștigat cu puţin timp înainte de pensionare. Trebuie menționat însă că și sistemul unitar de pensii aplicat în prezent prevede condiții mai bune pentru unele categorii de lucrători, cu scopul de a compensa condițiile de muncă deosebit de periculoase și carierele profesionale mai scurte”, spun experţii Consiliului Fiscal.
Începând cu anul 2015 au fost reintroduse pensiile speciale, remarcându-se o diminuare a legăturii dintre contribuțiile de pensii acumulate și viitoarele drepturi la pensii care contribuie la generarea unui impact negativ asupra sustenabilității pe termen lung a sistemului de pensii, cu atât mai mult cu cât și alte grupuri profesionale vor fi de asemenea încurajate să facă presiuni pentru restabilirea/instituirea unor privilegii. Mai mult, renunțarea la formula de indexare a pensiilor începând cu anul 2017 afectează substanţial sustenabilitatea sistemului de pensii, abordarea discreționară şi abandonarea regulilor având potenţialul de a contribui la adâncirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat şi la menţinerea autofinanţării bugetului asigurărilor sociale de stat la un nivel redus, semnalează Consiliul Fiscal. Conform raportărilor INS, în anul 2017, pensia medie lunară a fost de 1.070 lei, în creștere cu 12,70% față de anul precedent, în condițiile indexării punctului de pensie de două ori, cu 5,25%, respectiv cu 45,8 lei și cu 9%, respectiv cu 82,5 lei. Pensiile plătite din bugetul de asigurări sociale s-au situat la un nivel mediu de 1.026 lei, iar cele corespunzătoare pensionarilor agricultori au fost în medie de 422 lei.
Totodată, pensiile acordate militarilor au atins un nivel mediu lunar egal cu 3.756 lei, cu 23,12% mai mult decât în anul 2016. Este de remarcat faptul că pensia medie lunară corespunzătoare beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a înregistrat o creștere de aproximativ 91,57% în intervalul 2010-2017, în urma recalculării. Majoritatea pensiilor militare sunt pensii de serviciu. Pensiile de serviciu ale militarilor sunt pensii speciale. Pensiile pe care le primesc nu li se stabilesc funcţie de contribuţia efectivă la pensii, ca în cazul pensionarilor de rând. Algoritmul de stabilire a cuantumului pensiei, mult mai avantajos decât pentru restul românilor. Militarii care primesc pensii speciale iau 65% din media soldelor/salariilor lunare brute care au fost realizate la funcţia de bază în şase luni consecutive, din ultimii cinci ani de activitate, actualizate la data deschiderii sau recalculării dreptului de pensie. Pensiile de serviciu ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se plătesc numai din bugetul de stat.
Durata stagiului de cotizare la pensie care-i califică pe beneficiari pentru a obţine pensie de serviciu este mai scurtă decât în cazul majorităţii românilor. Cel puţin 25 de ani vechime efectivă, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.