V.S.

Moda emisiunilor de tipul “Chefi la cuțite” pare să influențeze atât oferta, cât și cererea de locuri de muncă, în special de când meseria de bucătar pare să se transforme, încet-încet, în aceea de chef! Că așa stau lucrurile se remarcă din situațiile Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, care – săptămânal – aduce la cunoștința celor care își caută un loc de muncă sau a celor care vor să își schimbe domeniul de activitate sute de locuri de muncă pentru fiecare dintre centrele locale din Ploiești, Câmpina sau din Vălenii de Munte.
Cele mai recente liste cu locurile de muncă vacante din județul Prahova arată că sunt căutați – cel puțin în stațiunile de pe Valea Prahovei – cameriste, ospătari, ajutori de ospătari și mulți bucătari și ajutori de bucătari. Este de înțeles acest lucru, având în vedere că este încă perioada vacanțelor, iar muntele este aproape la fel de căutat ca marea în concediile românilor.

Hotelurile și pensiunile de pe Valea Prahovei – în special din orașul Sinaia – pare că duc lipsă de personal pentru bucătării, având în vedere oferta mare de posturi de bucătari și ajutori de bucătari care să se ocupe pe perioadă nedeterminată de asigurarea hranei celor care trec pragul unităților turistice. În unele locații este nevoie chiar și de 12 bucătari care să muncească fără ifose de “chefi”, așa cum este trendul de ceva vreme prin bucătăriile românești, în condițiile în care în România nu există niciun restaurant care să se laude cu stele Michelin – cea mai importantă recunoaștere internațională a calității mâncării din farfurie!
Deși plata serviciilor prestate de către un bucătar respectabil nu este nici pe departe la nivelul celei din unitățile turistice de peste hotare, se pare că acesta este doar unul dintre motivele pentru care nu se mai găsesc oameni specializați pentru a lucra în bucătăriile care se respectă din România, un altul fiind faptul că mulți vor să plece să lucreze în străinătate pentru a reveni în țară cu statutul special de… chef!
De altfel, oferta pentru industria hotelieră – care include și bucătarii – este mare și pentru străinătate, potrivit datelor furnizate de către AJOFM Prahova, ai căror reprezentanți spun că prima întrebare pe care o are un om aflat în căutarea unui loc de muncă este dacă există ofertă și pentru străinătate.
Austria, recunoscută pentru gradul de ocupare al stațiunilor turistice, este principalul stat care caută să angajeze oameni pentru industria hotelieră. Aici sunt puse la dispoziție 300 de locuri de muncă, fiind căutați câte 100 de bucătari, de cameriste și de chelneri.

• Deși numărul locurilor de muncă este în creștere, mulţi șomeri preferă să nu se angajeze

Deși numărul locurilor de muncă – în comparație cu anii anteriori – este în creștere și în județul Prahova, mulți dintre șomeri preferă să nu se angajeze, chiar dacă ies din perioada în care primesc indemnizație.
Din analiza evoluţiei numărului de şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova, se constată că numărul de şomeri neindemnizaţi a înregistrat valori ridicate pe parcursul primelor șase luni ale acestui an, în timp ce evoluţia şomerilor indemnizaţi urmează o traiectorie descendentă în primele 6 luni ale anului 2018.
“Şomerii neindemnizaţi sunt, de regulă, persoane care fie că au ieşit din perioada de acordare a indemnizaţiei de şomaj fără a se putea încadra, fie nu întrunesc condiţiile legale de acordare a indemnizaţiei de şomaj, dar apelează la serviciile agenţiei pentru a-şi găsi un loc de muncă. Aceştia sunt preponderent persoane fără pregătire, sau cu o pregătire inferioară, în majoritate din mediul rural, care sunt nevoite să apeleze la autorităţile locale pentru obţinerea venitului minim garantat pentru a-şi asigura mijloacele financiare de trai. Tot din această categorie, a şomerilor neindemnizaţi, provine şi cea mai mare parte a şomerilor de lungă durată (tineri cu vârsta sub 25 de ani aflaţi de peste 6 luni în şomaj şi adulţii cu vârsta de 25 de ani şi peste, care se află în şomaj de peste 12 luni).
În ceea ce priveşte şomajul de lungă durată, la 30 iunie 2018, se aflau înregistraţi în evidenţele agenţiei (n.n. – AJOFM Prahova) 190 tineri sub 25 de ani aflaţi în şomaj de peste 6 luni (ceea ce reprezintă 32,53% din totalul şomerilor sub 25 de ani) şi 1.167 adulţi aflaţi în şomaj de peste 12 luni (adică 15,91% din totalul şomerilor adulţi), ponderea şomerilor de lungă durată în numărul total de şomeri fiind de 14,74%”, arată reprezentanții AJOFM Prahova.