Violeta Stoica

Reprezentanții autorității locale din comuna prahoveană Brazi au reușit, din nou, să iasă în evidență, prin grija financiară pe care o îndreaptă – de această dată – către creșterea natalității într-una dintre cele mai bogate localități ale județului.
Cele mai noi ajutoare bănești care vor fi acordate la Brazi susțin atât femeile însărcinate, dar și pe acelea care doresc să rămână însărcinate, prin intermediul procedurii medicale de fertilizare in vitro.
Având în vedere bugetul semnificativ al localității, consilierii locali s-au gândit să aloce fonduri importante pentru cuplurile infertile care doresc să aibă propriul copil, dar și pentru femeile însărcinate care nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a avea grijă pe tot parcursul sarcinii de ele și de copilul lor pe care îl poartă în pântece.
Aleșii din Brazi au aprobat atât condițiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sprijinului financiar, precum și sumele pe care familiile respective le vor primi.

Îngrijorați de faptul că în România rata natalității a scăzut în ultimii ani, iar viitorul nu arată tocmai bine, consilierii locali din Brazi s-au gândit să pună umărul la creșterea numărului de nou-născuți, cel puțin în comuna pe care aceștia o reprezintă. Astfel că au fost aprobate două hotărâri locale prin care să se acorde sprijin financiar cuplurilor infertile, dar și femeilor însărcinate care nu dispun de prea multe resurse financiare pentru a avea grijă așa cum trebuie de ele pe parcursul sarcinii.
Acordarea de sprijin financiar cuplurilor infertile din comuna Brazi care au indicație medicală pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro este supusă unor condiții care ar trebui îndeplinite de către solicitanți, având în vedere că suma alocată se ridică la 10.800 de lei pentru fiecare beneficiar. În primul rând, pentru a fi eligibile în vederea obținerii 3-aacestei sume destinate fertilizării in vitro, cuplurile trebuie să aibă indicații de la medici specialiști pentru efectuarea procedurii, “după epuizarea celorlalte metode, cum ar fi medicamente pentru fertilitate, intervenția chirurgicală și inseminarea artificială, precum și în cazul existenței unor patologii pentru care este necesară în mod clar fertilizarea in vitro sau atunci când unul dintre parteneri sau amândoi suferă de o boală genetică ce ar putea fi transmisă mai departe fătului”. Cuplul – format din două persoane căsătorite – trebuie să aibă calitatea de asigurat/coasigurat, un alt criteriu fiind ca să fie autolog și/sau în care partenerul suferă de azoospermie (infertilitate masculină), iar femeia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 24 și 45 de ani.
De la bugetul local al comunei Brazi ar urma să fie suportată o singură procedură de fertilizare in vitro, iar cuplul beneficiar al finanțării ar trebui să locuiască efectiv pe raza localității, iar cel puțin unul dintre cei doi membri ai cuplului trebuie să aibă domiciliul stabilit în Brazi cu cel puțin 10 ani înainte de solicitarea sprijinului financiar.
Dosarul care trebuie depus la compartimentul de asistență socială trebuie să cuprindă o serie de documente
justificative: cerere pentru acordarea sprijinului financiar, copii de pe actele de identitate ale soților, certificatul de căsătorie al soților, scrisoare medicală cu indicația începerii procedurii de fertilizare in vitro, eliberată de către o unitate sanitară publică sau privată acreditată pentru fertilizare in vitro, scrisoare medicală pentru realizarea puncției ovariene și scrisoare medicală pentru embriotransfer.
Sprijinul financiar, în aceste cazuri, ar urma să fie acordat în trei tranșe – câte 3.600 de lei în baza scrisorii medicale necesare pentru fiecare etapă a procedurii de fertilizare in vitro, respectiv pe un interval de 18 luni.
Potrivit specialiștilor, spre deosebire de procedura mai simplă a inseminării artificiale, fertilizarea in vitro presupune combinarea ovulelor și a spermei în laborator și, după ce embrionul sau embrionii se formează, sunt introduși în uter. Fertilizarea in vitro este caracterizată ca fiind cea mai eficientă formă de tehnică de reproducere asistată.

• Câte 2.000 de lei pentru femeile gravide fără venituri prea mari

Consilierii locali au mai aprobat o hotărâre prin care femeile gravide cu venituri reduse, din comuna Brazi, vor primi suma de 2.000 de lei – tot în două tranșe – pe parcursul sarcinii.
3-bÎn aceste cazuri, sprijinul financiar se acordă femeilor însărcinate care au domiciliul stabil de cel puțin zece ani în comună (valabil și în cazul în care soțul este locuitor al comunei de mai bine de 10 ani), care locuiesc efectiv în comună și care au venitul net lunar pe membru de familie mai mic decât salariul mediu brut pe economie, respectiv de 4.162 de lei.
Sprijinul financiar se va acorda femeilor gravide pentru monitorizarea corespunzătoare a sarcinii, pentru decontarea analizelor și a tratamentelor deja efectuate și este plătit în două tranșe – 1.000 de lei începând cu a zecea săptămână de sarcină și a doua tranșă de 1.000 de lei – după intrarea în cea de-a șasea lună de sarcină.