După ce a câștigat campionatul şi cupa, la volei masculin, punând “muncipiul” Ploieşti pe harta premiantelor din sporturile de echipă în România, Tricolorul LMV Ploieşti avea dreptul să se înscrie în Liga Campionilor, dar conducerea a decis ca echipa să joace în Challenge Cup, a treia competiție ca valoare, unde urma să joace cu bulgarii de la Levski Sofia.
Pentru că “semnalul de alarmă” nu a avut niciun efect concret, ploieștenii au anunțat nu pot face față nici în Challenge Cup și au decis retragerea definitivă, urmând ca echipa să nu joace în nicio competiție europeană! Acum doi ani, CSM Ploieşti trăia o ruşine similară, la handbal, prezentându-se în Slovacia ca simplu “act de prezenţă”, o altă ruşine, o altă pată pe “imaginea” acestui municipiu Ploieşti care nu poate nimic, pur şi simplu! Nici măcar să salveze o campioană, singura a Ploieştiului!
Se vorbeşte mult despre sport, se promite, se decontează enorm, dar nu se reuşeşte, concret … nimic! Ăştia suntem, pur şi simplu!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorAlertă de călătorie