Monica Niculescu a început cu dreptul duelul românesc din primul tur de la Rogers Cup (Montreal). A realizat break-ul încă din primul game al meciului. Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu au mers împreună până la 3-3, când Monica s-a desprins şi a câştigat primul set cu 6-3, după doar 33 de minute. În setul secund cele două românce au ajuns din nou la egalitate de 3-3, însă de data aceasta câştigătoare a ieşit Sorana. Aceasta a început să fie mai agresivă, a luat mingea mai repede şi a făcut pasul în teren, apoi a încheiat setul al doilea pe propriul serviciu, scor 6-4, iar partida a mers în decisiv. Acolo, jucătoarea din Târgovişte a luat rapid un avans de două break-uri şi, chiar dacă Monica a recuperat din diferenţă, Sorana a reuşit să închidă partida cu un game la zero pe propriul serviciu, scor 3-6, 6-4, 6-4, după două ore şi 13 minute de joc. Învingătoare în duelul 100% românesc, Cîrstea se pregăteşte, acum, pentru confruntarea cu o finalistă a competiţiei, americanca Venus Williams.