CSA Steaua Bucureşti a primit aviz favorabil din partea Federaţiei Română de Handbal pentru a participa în sezonul 2018-2019 în SEHA League, competiţie regională din zona de sud-est a Europei. La scurt timp, oficialii ”militari” au confirmat participarea.
„Cu tot riscul, ne-am înscris în SEHA League. Este o competiţie foarte puternică, vor fi meciuri interesante, de interes pentru public din moment ce la Bucureşti vor veni câteva nume mari”, a declarat Vasile Stângă, team-managerul echipei Steaua Bucureşti, vicecampioana României.
Conform unor surse ProSport, Dinamo Bucureşti a fost, de asemenea, invitată în această vară să participe în SEHA League, chiar înaintea Stelei, dar clubul din Ştefan cel Mare a spus deocamdată ”pas”.
Steaua s-a înscris în SEHA League, iar un oficial al acestei ligi de la Zagreb şi-a anunţat deja prezenţa la Bucureşti, pentru a inspecta sala şi a discuta eventual şi despre drepturile TV.
Clubul din Ghencea va disputa meciurile cel mai probabil în Sala Polivalentă, iar adversarii vor fi Vardar Skopje, Metalurg Skopje (Macedonia), Brest Meshkov (Belarus), Tatran Presov (Slovacia), PPD Zagreb, Nexe (Croaţia), Izvidac (Bosnia), Vojvodina, Zeleznicar (ambele din Serbia). În total, Steaua va susţine 18 meciuri (tur – retur).
Cea mai însemnată problemă a Stelei în acest moment este faptul că trebuie să se descurce pe patru fronturi în acest sezon (Liga Naţională, SEHA League, Cupa României, Cupa EHF) cu un lot destul de subţire din punct de vedere numeric, format din 18 handbalişti! Mai mult, Samvel Aslanian este accidentat şi nu va juca în următoarele 3-4 luni. Trupa condusă de Ovidiu Mihăilă încearcă pe ultima sută de metri să mai legitimeze 2-3 jucători, în tentativa de a ajunge la un lot de 20.