V. Stoica

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, ieri, că antreprenorii lucrărilor de restaurare a monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial au început operațiunea de transportare a materialelor necesare organizării de șantier pe Vârful Caraiman.
16-e“Intervențiile aeriene sunt executate cu elicoptere civile utilitare și vor fi executate ori de câte ori situația o va impune și vremea va fi favorabilă. Primele lucrări pentru organizarea de șantier au început pe data 15 iunie, iar antreprenorul lucrării este asocierea formată din SC TOP LINE CONSTRUCT S.R.L. și IMPRESA DI CONSTRUZIONI ING.E.MANTOVANI S.p.A., care a câștigat licitația pentru lucrările de restaurare, reabilitare și conservare a Crucii Caraiman și de amenajare a spațiului expozițional din cadrul acesteia. Asocierea de firme a fost desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție derulată prin intermediul platformei SEAP în perioada decembrie 2017 – mai 2018. Valoarea contractului este de 13.750.923,13 lei fără TVA, iar termenul de finalizare este de 36 de luni”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al MApN.
Ministerul Apărării Naționale este administratorul legal al Crucii Eroilor de pe Caraiman, desfășurând activitățile legate de implementarea proiectului finanțat prin Programul Operațional Regional, data estimată pentru finalizarea tuturor lucrărilor fiind sfârșitul anului 2020. Contractul de finanţare a fost semnat de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, la data de 26 iulie 2017.
Demersul de reabilitare şi implementare a proiectului este coordonat de Secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Direcţiei Domenii şi Infrastructuri.