„Românii nu vor rămâne fără porci din cauza virusului pestei porcine africane, pentru că suntem în stare să producem urgent şi să înlocuim aceste pierderi”, a anunţat ministrul Agriculturii, Petre Daea. „Le spun tuturor cetăţenilor din România că suntem în stare să producem urgent pentru a înlocui pierderile acestea după ce trece acest pericol şi reuşim să dezinfectăm zonele şi să le punem sub control. O putem face cu muncă și cu atenţie, cu multă grijă şi fără această încrâncenare între noi, cu mult calm şi cu foarte multă dăruire. Eu fac exact tot ce trebuie din punct de vedere al atribuţiilor pe care le am şi le spun oamenilor să fie linişte şi ordine, să curăţăm zonele respective şi că refacem imediat efectivele de porcine la fiecare gospodărie în parte. Nu putem să-i lăsăm pe români fără porci şi nici nu-i vom lăsa, iar în această perioadă îi despăgubim”, a susţinut ministrul Agriculturii. El a subliniat că suma de bani pe care o vor primi oamenii afectaţi de uciderea porcilor este calculată în funcţie de preţul pieţei, prin înmulţirea greutăţii cu 6,12 lei pe kilogram, ajungând astfel la 6 milioane – 8 milioane de lei pe fiecare animal, în funcţie de greutate. „Fiecare gospodărie va fi despăgubită în funcţie de situaţia concretă şi de documentele care se întocmesc pe fiecare caz în parte”, a dat asigurări ministrul Agriculturii. Întrebat dacă România riscă în şase luni să rămână fără porci, după cum au anunţat asociaţiile de profil, Daea a răspuns: „Eu nu cred că trebuie propulsat un asemenea semnal apocaliptic, atunci înseamnă că punem mâinile pe piept şi nu mai facem nimic. Trebuie să punem în aplicare planul care s-a aprobat şi a fost lansat în fiecare judeţ, către fiecare prefect, să liniştim populaţia că pierderile vor fi recuperate prin subvenţiile pe care le dăm pe fiecare porc. În momentul în care lichidăm aceste zone venim şi cu purcei pentru cetăţeni. Noi le spunem în fiecare zi, cu specialiştii din judeţe, ce trebuie să facă, în aşa fel încât să stopăm acest mare necaz pentru ţară, este un virus care nu are tratament”, a explicat Petre Daea. În opinia ministrului, singura soluţie pentru eradicarea bolii este respectarea de către toţi a regulii sanitar-veterinare.
Daea a precizat că virusul pestei porcine africane este activ în opt judeţe, dar cel mai puternic afectat este județul Tulcea, cu 57 de localităţi şi 465 de focare, judeţ în care au fost ucişi preventiv 9.875 de porci din gospodăriile populaţiei.