Marian Dima

Mircea Rednic – fostul antrenor al Astrei şi al Petrolului – va aduce noua sa echipă, formaţia arabă Al Faisaly, în judeţul nostru pentru un meci amical!
„Puriul” a semnat în prima ligă din Arabia Saudită în această vară, alegând să pregătească sezonul viitor, care va debuta pentru el la sfârşitul lunii august, în România, mai precis în Bucureşti. Pentru completarea programului de pregătire cu meciuri amicale, Rednic a căutat adversare din zonă, vineri, 3 august, de la orele 17,30, echipa sa urmând să dea piept cu „satelitul” Astrei, într-un meci programat pe stadionul din Strejnic.
Pentru echipa ploieşteană, pregătită de Adrian Senin, va fi cel mai important amical al verii, mai ales că sunt aşteptaţi sub comanda sa şi 5-6 jucători care fac parte din lotul lui Marius Măldărăşanu, dar care nu intră în efectivul pentru partida de Liga I, cu Sepsi Sf. Gheorghe (meci programat sâmbătă), să completeze primul unsprezece al „satelitului”, partida anunţându-se una interesantă, mai ales că şi sub comanda lui Rednic se află o serie de jucători străini, un columbian (Diego Calderon), un brazilian (Luis Gustavo), un portughez (Andre Micael) şi un italian (Igor Rossi) fiind printre vedetele saudiţilor.
Altfel, Astra 2 a susţinut la finele săptămânii trecute un test cu „satelitul” unei alte prim-divizionare – FC Voluntari – meci încheiat cu scorul de 1-0 pentru ilfoveni, iar astăzi va avea un nou joc de pregătire, pe stadionul din „9 Mai”, CS Cornu fiind adversara divizionarei C.