Uniunea Salvaţi România îşi va desemna candidaţii la alegerile europarlamentare prin vot democratic exercitat de către fiecare membru al partidului, lista urmând să fie prezentată la finalul lunii noiembrie, a declarat preşedintele USR, Dan Barna, potrivit Agerpres.
„(…) Lista finală de candidaţi la europarlamentare va fi stabilită de toţi membrii partidului, de toţi membrii USR, prin vot deschis, democratic. Practic, oricine doreşte să candideze este binevenit, are aceleaşi şanse. Va fi o perioadă de campanie internă, în lunile octombrie şi noiembrie. Aceia dintre colegi care vor reuşi să-i convingă pe membrii de partid, pe colegi, că sunt cele mai bune opţiuni pentru a fi pe lista de europarlamentare, vor fi pe acea listă. Va fi ordine, e foarte simplu, nu pun eu, Dan Barna sau Biroul Naţional, nişte oameni pe liste, la ceas de seară, ci pur şi simplu votăm cu toţii, ne ascultăm colegii, vedem cine e cel mai pregătit, cine are cea mai corectă şi consistentă viziune şi aceea va fi lista pentru europarlamentare”, a declarat Dan Barna într-o conferinţă de presă.
Preşedintele USR a precizat că doritorii îşi vor putea depune candidaturile până pe 22 septembrie.
Întrebat în acest sens, el a explicat că USR invită cetăţenii să se implice politic.
„Like-ul pe Facebook ajută, dar nu ne trece strada. Trecem strada şi devenim o Românie care o ia spre Europa, în măsura în care mai mulţi oameni de calitate decid să se implice politic. Prin urmare, oricine e binevenit în partid şi pentru a putea să candideze exact pe mecanismul acesta, orice personalitate ar veni va trebui să se înscrie în USR, să candideze şi să fie votată de membrii noştri”, a mai declarat Barna.