Petre Apostol

Doi dintre jucătorii de valoare formaţi la Ploieşti de-a lungul ultimilor 15 ani, Dorin Dragnea şi Nicolae Ungureanu, vor fi colegi de echipă în sezonul următor al Ligii Naţionale, completând trioul ploieştean de la CSA Steaua Bucureşti cu Ionuţ Georgescu.
Rămas liber de contract după despărţirea de CSM Ploieşti la mijlocul sezonului regulat, handbalistul de 29 de ani Dorin Dragnea a ales să semneze cu CSA Steaua pentru anul viitor competiţional. Originar din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, acesta a făcut parte din ultimele generaţii de juniori de la Uztel Ploieşti, fiind format de regretatul antrenor ploieştean Constantin Muscalu.
În afară de echipele ploieştene Uztel şi CSM, Dorin Dragnea a mai jucat, la nivel de seniori, pentru CSM Medgidia, Dinamo Bucureşti, CSM Bucureşti şi Energia Târgu Jiu. Totodată, coordonatorul de joc a trecut şi pe la echipa naţională, în urmă cu cinci ani, când la conducerea formaţiei tricolore se afla Vasile Stângă.
Tot la echipa stelistă a ajuns şi jucătorul ploieştean Nicolae Ungureanu, care a făcut parte din reprezentativa universitară a României câştigătoare a titlului mondial, la începutul acestei luni. În vârstă de 21 de ani, acesta a evoluat pentru CSM Bucureşti în ultimele două sezoane, câştigând medaliile de argint, înainte de transferul la formaţia din Capitală jucând pentru CSM Ploieşti.
Fost component al echipelor naţionale de juniori şi de tineret ale României, interul ploieştean, format la Grupul Şcolar „1 Mai” (actuala secţie de la CSŞ Ploieşti), a fost inclus, totodată, şi în lotul convocat de noul selecţioner al formaţiei de seniori, spaniolul Xavi Pascual, la prima acţiune a sa în calitate de antrenor principal al reprezentativei tricolore.