Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, legea pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, care vizează reducerea duratei de soluţionare a dosarelor în această materie, potrivit Agerpres.
Legea a fost iniţiată de 22 de parlamentari de la PSD. „Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt de competenţa de soluţionare a instanţelor de drept comun”, se arată în actul normativ. De asemenea, legea stipulează că „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei (1.000.000 lei în prezent) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele cu o valoare mai mare de 3.000.000 (1.000.000 lei, legea în vigoare) se soluţionează în fond de instanţele de contencios-administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Actul normativ abrogă articolul care prevedea că „toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea UE, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios-administrativ şi fiscal ale curţilor de apel”.
Şeful statului a mai semnat ieri şi decretele privind promulgarea legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 110/2017 privind programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA, a legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, a legii pentru detaşarea personalului prevăzut la art. 24’1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, de la Ministerul Afacerilor Interne la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor.
Acasă Actualitate Legea pentru reducerea duratei de soluţionare a dosarelor în materia contenciosului administrativ,...