Inflaţia Venezuelei va creşte masiv şi va ajunge la 1.000.000% până la sfârşitul anului în contextul în care guvernul continuă să printeze bani pentru a acoperi găurile din ce în ce mai mari din buget, prezice Fondul Monetar Internaţional, citat de Bloomberg, potrivit Mediafax. Criza este comparabilă cu cea a Germaniei din 1923 şi cu cea din Zimbabwe din perioada 2000, spune Alejandro Werner, director al departamentului pentru emisfera vestică din cadrul FMI. Acesta prezice că economia se va micşora cu 18% în 2018 – al treilea an consecutiv cu o contractare de două cifre – în contextul în care producţia de petrol se prăbuşeşte. Venezuela a suferit un colaps economic dramatic de când preţurile petrolului au scăzut în urmă cu patru ani, iar autorităţile au refuzat să ajusteze economia ţării. În timp ce sute de mii de cetăţeni ai ţării fug de foamete şi de preţurile care cresc masiv, preşedintele Nicolas Maduro a susţinut constant că această criză este rezultatul „unui război economic” dus de oponenţii săi politici atât acasă cât şi peste hotare.