Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, începând de astăzi, va efectua o deplasare în Balcanii de Vest, care va cuprinde vizite oficiale în Muntenegru şi Republica Macedonia, potrivit Mediafax.
„Dialogul politic cu oficialii din cele două state se va concentra pe reconfirmarea relaţiilor bilaterale aprofundate, fundamentate pe susţinerea pentru aderarea la UE şi pe asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale. Ne vom axa, de asemenea, pe dezvoltarea bunelor relaţii bilaterale cu aceste ţări, cu accent pe consolidarea cooperării economice”, a declarat Dăncilă, ieri, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Prim-ministrul a precizat că un obiectiv major al deplasării va fi reprezentat de agenda europeană a celor două state, având în vedere importanţa pe care România o va acorda regiunii Balcanilor de Vest pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului viitor.