Printre actele legislative aprobate de către Guvern în şedinţa de săptămâna trecută se regăseşte şi proiectul de lege privind înfiinţarea Consiliului național pentru dezvoltarea resurselor umane din administrația publică. În acest sens, în calitate de membru al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din cadrul Camerei Deputaţilor, parlamentarul PSD de Prahova Răzvan Ursu a ţinut să salute adoptarea acestui document. În opinia acestuia, prin înfiinţarea Consiliului amintit va fi asigurată dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică. Totodată, deputatul prahovean Răzvan Ursu consideră că, pe lângă faptul că va fi promovat un cadru instituţional adecvat pentru coordonarea politicilor publice şi a acţiunilor cu impact asupra resurselor umane din administraţie, înfiinţarea Consiliului național pentru dezvoltarea resurselor umane din administrația publică reprezintă şi un obiectiv asumat în domeniul resurselor umane de către Guvernul României. De menţionat faptul că acest organism va avea rol consultativ, fără personalitate juridică, şi va funcționa pe lângă Secretariatul General al Guvernului. În ceea ce priveşte atribuţiile acestui Consiliu, acestea vor fi: evaluarea modului de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor asumate în domeniul resurselor umane din administrația publică prin documente strategice; elaborarea rapoartelor privind evoluţiile înregistrate în domeniul resurselor umane din administrația publică; identificarea priorităților de reformă în domeniul resurselor umane; avizarea strategiilor naționale privind resursele umane din administrația publică, precum și a propunerilor legislative cu impact asupra personalului din administrația publică la nivel național; formularea de propuneri sau recomandări pentru armonizarea priorităților legislative în domeniul resurselor umane promovate de instituțiile cu atribuții în domeniul resurselor umane. Coordonarea Consiliului va fi asigurată de prim-ministru sau, în lipsa acestuia, de către ministrul Dezvoltării regionale și administrației publice. Consiliul va fi format din 15 membri, respectiv şase reprezentanţi ai instituțiilor administrației publice centrale și nouă ai structurilor/organizațiilor din mediul ONG, academic şi confederații sindicale.
Membrii vor avea un mandat de patru ani, iar secretariatul tehnic va fi asigurat de Secretariatul General al Guvernului, care va acoperi şi finanțarea cheltuielilor necesare exercitării atribuţiilor Consiliului. Se estimează ca această lege să intre în vigoare, după adoptarea de către Parlamentul României, începând cu data de 1 ianuarie 2019.