F. T.
Ieri dimineață, un minor în vârstă de 15 ani, din Balta Doamnei, a fost internat la Voila, acesta urmând să fie supus unor expertize psihiatrice, el fiind acuzat că şi-ar fi violat fratele, în vârstă de numai patru ani.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, cazul a fost adus în atenţia poliţiştilor chiar de către mama celor doi copii, femeia sesizând poliţia în dimineaţa zilei de sâmbătă, la ora 4. Totodată, ea le-a mai spus oamenilor legii că băiatul care ar fi comis fapta a fugit de-acasă.
A fost constituită o echipă operativă de poliţişti care au pornit în căutarea acestuia. La momentul respectiv, poliţia a dat şi semnalmentele fugarului (inclusiv fotografia), pentru a putea fi reperat cât mai repede. A fost găsit sâmbătă seara, în jurul orei 23, ascuns într-o seră din localitate.
Cercetările poliţiştilor continuă sub coordonarea unui procuror de caz, iar în funcţie de rezultatele expertizei, se vor dispune măsurile de rigoare – internarea într-un centru educativ sau chiar într-un centru de detenţie pentru minori.