Florin Tănăsescu
Da, tovarășe Esenin, la voi “Rămân în urmă toate – satul, codrul, seara”. La noi rămâne de căruţă ţara.
Serghei, după cum zici că Moscova-i cârciumăreasă, nici neamul nostru nu-i cu toate acasă. Rămas-a “crâng părăginit pe loc”, iar asistaţii sociali își bat muierile și, apoi, ce nu ţi-e clar?, la birt, la vodcă dau năvală.
Și, apropo, Serghei Esenin, despre femei: Cunoaștem tragedia cu iubita-ţi, Isidora Duncan, balerina, care a murit, după cum spune legenda, sufocată de-o eșarfă. S-a scris și în Can-Can și în Click de tragedia asta. Ce nu se spune, ce nu se scrie, ce nu știi nici tu e că și la noi sunt multe Isidore – să tot fie milioane – care mor. Sunt ștrangulate de atâta nerozie, de-atâta aroganţă, de-atâta indiferenţă și cretinătate. Suntem un neam de Isidore ștrangulate.
Diferenţa, domnule Esenin, este că la voi, acolo, la Mama Rusia, tu auzi “cum latră câinii la luna altui cer”. La noi e invers, noi suntem cerul, iar javrele urlă, de dimineaţă până în amurg, promiţându-ne că, dacă nu-n mandatul ăsta, în următorul, cu siguranţă, ne-aduc chiar Raiul pe pământ. Și noi – ca proștii – mereu, mereu, îi credem pe cuvânt.
Da, domnule Esenin, ai zis “Câmp leșinat, mă chemi iar la tine ! ”. Așa le spun mai-marii zilei fiilor noștri: “ Cei plecaţi, veniţi în ţară. Vă dăm și casă, vă dăm pământ”. Numai că omul scârbit, plecat spre zări străine de ani, de zeci de ani, recită-n gând, parafrazând versurile tale: “ Nu-mi mai place
să-mi pierd viaţa fără socoteală în ţara numită România”.
Cum ? Ce scriai ? „Pe câmpuri trandafirii fug picurând tăcere” ? Aici ne asemănăm și noi, și voi. Firește, cu diferenţa ( ca ecartul de la șinele de trenuri dintre noi și voi) : Ciulinii Bărăganului sunt tot mai mulţi și-nţeapă. Înţeapă de te seacă.
Cu tot respectul, domnule Esenin, dar n-am să te cred nicicând că pe la voi, pe-acolo, “Undeva-n poiană, joacă-un paltin beat”. Hai, înţeleg, oi fi tu mare poet, dar n-ai simţul măsurii ? Adică tu-mi spui mie că la voi n-au defrișat tot ce înseamnă stejar sau fag, iar pe lângă plopii fără soţ nu trece niciun naiv purtând o Isidoră, încă vie, în gând ?
“Aleargă cerul doruri sterpe”, scriai, cândva, poete ! Nu ești original, de data asta. Avem și noi pe unul, Labiș, care a zis: “ Ciuturile scot din fântână nămol”. Da’ știi din ce motiv ? Nu cerurile sterpe sunt de vină, ci fiindcă nesimţirea a ucis, aici, orice speranţă de mai bine pe pământ.
Și, da, chiar și pământul ăsta sterp ajunge să se înfioare când se cască
să- mbrăţișeze, pentru vecie, câte-o Isidoră care moare. Și tu mă minţi, ca un mujic, că Isidoara e nume de floare !
Serghei Esenin, rămân în urmă satul, codrul, seara. La voi “râde pân- la lacrimi clopoţelul!“.
La noi, babele știrbe vorbesc cu mâna la gură de Isidore ștrangulate.
Isidora ! Nume de floare care moare.
