După Alexandru Dedu, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, un alt jucător ploieştean pare a fi în atenţia unuia dintre cele mai mari cluburi de handbal din lume, FC Barcelona, anume Ionuţ Iancu. Dedu a jucat la echipa catalană la finalul anilor ’90, câştigând trei titluri ale Spaniei şi trei ediţii ale Ligii Campionilor, în perioada respectivă. Acum, Iancu pare să-i urmeze, într-un fel, paşii fostului mare pivot de talie mondială, amândoi pornind de la secţia de handbal a Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti.
Iancu a confirmat chiar în Spania, contribuind decisiv la titlul mondial câştigat de echipa universitară a României. Iar faptul că este supervizat la lotul naţional de seniori chiar de antrenorul formaţiei catalane, Xavi Pascual, noul selecţioner tricolor, nu poate fi decât în avantajul tânărului portar, care reprezintă, fără dubii, cel mai bun produs al handbalului ploieştean din ultimii zece ani.














