• Aplicaţia academică pentru telefoane mobile PsyPills, elaborată de psihologii Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), a fost inclusă între primele 50 de locuri ale clasamentului aplicaţiilor dedicate stilului de viaţă (Mobile App Ranking) din România. Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, în clasamentul recent al aplicaţiilor pentru telefoane mobile, PsyPills (Psychological Pills – Pastille Psihologice – marcă protejată ORDA) se află pe locul 34 în topul vânzărilor în ţară de sisteme de tip App dedicate stilului de viaţă. „PsyPills este o aplicaţie elaborată de psihologii Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din UBB şi este disponibilă atât în limba română, cât şi în limba engleză. Aplicaţia vizează autocontrolul şi reglarea emoţională, prin „pastile psihologice” care diagnostichează şi reduc iraţionalitatea şi dezvoltă raţionalitatea, cu scopul final de a reduce emoţiile negative nesănătoase şi de a creşte starea de bine/calitatea vieţii prin emoţii sănătoase”, se arată în comunicat. PsyPills poate fi utilizată în servicii clinice, terapie auto-administrată (cu monitorizare terapeutică), psihoeducaţie, dar şi în cercetare. Aplicaţia PsyPills a fost gândită la un preţ minimal ($ 0.99), pentru a fi accesibilă şi persoanelor dezavantajate socio-economic. În plus, aplicaţia elaborată de specialiştii Universităţii Babeş-Bolyai dispune şi de o variantă (parţială) demo gratuită (MoodWheel), iar autorii îşi vor da acordul pentru utilizarea gratuită a PsyPills în scopuri educaţionale/de cercetare.