Mâine, Primăria Municipiului Ploiești organizează, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Palatul Copiilor, Concursul Național de Muzică Populară ”Trandafirul Prahovean”, ediția a IV-a. Evenimentul se va desfășura pe scena ce va fi amplasată la Gara de Sud, în cadrul Festivalului “Ploiești – Târg Domnesc”, începând cu ora 10.00. Competiția se înscrie în Calendarul Activităților Educative Naționale 2018, iar la actuala ediție vor fi prezenți 160 de copii din 12 județe, respectiv Prahova, Dolj, Bacău, Gorj, Ialomița, Brăila, Buzău, Argeș, Dâmbovița, Vrancea, Suceava și Vaslui.