Fundaţia Pro Patrimonio consideră că amânarea deciziei de includere a sitului minier Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, la „cererea inexplicabilă” a statului român, reprezintă o „pierdere uriaşă” pentru ţară şi cere demisia ministrului Culturii, potrivit Mediafax.
Conducerea fundaţiei menţionează, într-un comunicat de presă remis ieri AGERPRES, că, prin acest demers, autorităţile refuză comunităţii locale şi societăţii, în general, posibilitatea de a valorifica peisajul cultural local în mod sustenabil, menţinând „situaţia de subdezvoltare şi blocaj existentă” în zonă.
„Deşi situl este pe lista patrimoniului naţional, statul român nu a fost capabil de nicio măsură coerentă şi eficientă de a conserva, cerceta şi pune în valoare valorile locale. Recunoaşterea valorii şi lucrările minime de conservare realizate se datorează exclusiv eforturilor societăţii civile şi ale localnicilor, adesea în ciuda autorităţilor responsabile”, se arată în comunicat. Fundaţia Pro Patrimonio califică drept „inadecvată” şi „ruşinoasă” reprezentarea României la Comitetul Internaţional al UNESCO din 24 iunie – 4 iulie şi solicită demisia ministrului Culturii pentru modul „dezastruos” în care a gestionat cererea României de a include situl minier Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial.
„Este un gest fără precedent care ridică mari semne de întrebare legate de modul în care Ministerul Culturii înţelege misiunea pe care o are, de a proteja patrimoniul ţării. (…) Toate statele participante s-au luptat pentru înscrierea de noi situri în Lista Patrimoniului Mondial şi s-au bucurat de reuşită, fiind motiv de recunoaştere atât a valorii, cât şi a eforturilor naţiunii pentru conservarea identităţii şi culturii. În acest context, modul în care România s-a prezentat este scandalos, atât diplomatic, cât şi la nivel de reprezentare a ţării, şi descurajant pentru societate. Argumentul prezentat de către autorităţi, periclitarea procesului de arbitraj cu compania minieră, este şubred, atât timp cât situl deja este inclus în lista patrimoniului naţional, deci are, cel puţin pe hârtie, un regim special de protecţie şi conservare. Din păcate, pentru actuala guvernare protecţia patrimoniului este doar declarativă, iar legile firave nerespectate. E suficient să amintim propunerea recentă legislativă de dezincriminare a lucrărilor neautorizate pe monumente istorice şi zone protejate”, se arată în comunicatul semnat de vicepreşedintele Fundaţiei Pro Patrimonio, Şerban Sturdza.
Totodată, reprezentanţii fundaţiei solicită Guvernului să-şi clarifice public poziţia legată de exploatarea auriferă de la Roşia Montană şi invită societatea şi autorităţile la o dezbatere privind o politică legată de conservarea şi dezvoltarea durabilă a sitului minier, ca model pentru o direcţie asumată de salvare a patrimoniului României.