Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei sportului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului sportiv în judeţul nostru. Astăzi, despre unul dintre cei mai cunoscuţi jucători ai Tricolorului C.F.P.V. din perioada interbelică.
Despre existenţa fotbalistică interbelică s-a scris foarte puţin în perioada comunistă deşi au existat destule talente autentice care au evoluat în fotbalul prahovean şi care merită a fi menţionate. Printre jucătorii talentaţi care au evoluat în linia de mijloc a grupării Tricolorul C.F.P.V. s-a aflat şi Armin Mosko. Acesta s-a născut în anul 1913, la Oradea, iar prima legitimare a avut-o la echipa locală Clubul Atletic, în anul 1928. Debutează în echipa de seniori în anul 1931, iar un an mai târziu debutează în Divizia A, la 11 septembrie 1932, în partida C.A. Oradea – Braşovia Braşov 3-0. A evoluat în continuare la C.A. Oradea până în anul 1936, când s-a transferat la echipa Macabi. După un singur sezon (1936/37) la echipa bucureşteană a evoluat pentru Tricolorul C.F.P.V. şi F.C. Ploieşti din 1937 până în 1940. A urmat un scurt stagiu la Gloria Mărăşeşti din Valea Călugărească, şi în toamna lui 1940, i s-a anulat legitimaţia fiind declarat jucător necreştin. Pe scena primului eşalon fotbalistic al ţării a evoluat de 59 de ori marcând de 7 ori. Presa vremii a semnalat printre altele: „Mosko păcătueşte prin dribling, enervându-şi coechipierii, suporterii şi publicul”. „Dacă nu s’a marcat nici un punct, aceasta se datoreşte ineficacităţii liniei ofensive. Covaci I, Mosko şi Cociş toţi foşti la C.A.O. au imprimat atacului tricolorist acel joc de „dantelărie footballistică”, care în faţa unei apărări stil „linia Maginot”, nu are nici o şansă”. „Mosko, a fost vedeta echipei sale. Technica cu care este înzestrat i-a permis să reducă la zero pe Korony şi să încurce multe socoteli lui Oană”. „Un Mosko, talent incontestabil artist în football”. Mosko, Un as: „Ne-a impresionat foarte mult Mosko, singurul jucător care a făcut lucruri clare. Băiatul acesta pirpiriu ar fi şi mai bun inter. Are un dribling frumos şi face fente bune din corp”. În perioada războiului Armin Mosko a avut multe de pătimit. Dar să lăsăm presa vremii din toamna anului 1944 să relateze ce s-a întâmplat: „În lagăr la Oradea Mare, şase luni internat în Polonia şi acum, liber, la Bucureşti!…” Odiseea jucătorului Mosko, de la F.C. Ploeşti. „Amabilitatea” lui Bodola. Dobra la Viena. Desigur că vă mai aduceţi aminte de Mosko. Jucătorul acela micuţ şi slăbuţ, un adevărat sfredeluş, care ajunsese la un moment dat, în vederile selecţionerilor. În urmă cu patru ani juca la F.C. Ploeşti, când – odată cu venirea regimului de tristă memorie, s’a luat şi măsura radierii tuturor jucătorilor evrei de football – ce era să facă? Şi-a făcut traista şi solicitând extrădarea (pentrucă nu a plecat odată cu diktatul dela Viena, cum au procedat alţi sportivi) s’a reîntors la Oradea, oraşul lui natal, unde pe vremea aceia, nazismul nu pătrunsese şi astfel a putut juca, câştigându-şi existenţa. Dar a venit momentul când cisma prusacă şi-a spus cuvântul şi în Ungaria. A urmat desigur măsurile naziste cunoscute, printre care şi aceia cu trimiterea evreilor în Polonia, unde se ştie ce soartă îi aştepta… gazarea! L-am întâlnit pe Sărindar. O umbră de om ce se apropie de mine. Era dealtfel şi înainte firav. În haine jerpelite, iar în faţă şi pe spate imprimate semnele dinstinctive, cu care Hitler, stigmatizase pe evrei. Mi-a întins mâna şi dacă în aceiaş moment nu l-ar fi îmbrăţişat Lupaş, nu l-aş fi recunoscut. Era grăbit, să se ducă la o autoritate, altfel ne-ar fi spus mai multe, dar ne-a promis că pe curând o va face. În halul în care-l vedeam fugise dintr’un lagăr din Polonia, unde se afla de vreo şase luni. Cu toate demersurile făcute la Oradea, nu a putut scăpa. Apelase la Bodola, încă de pe când se afla în lagărul din Oradea Mare, dar acesta care era agent al Gestapoului, nu numai că nu a vrut să-l ajute cu nimic, pe el, dar nu a făcut nimic, nici pentru jucătorii români, care fuseseră internaţi în lagăre, pentru atitudinea lor românească. Sunt două luni de când a fugit din lagărul din Polonia, unde dacă – mai întârzia, – nu ar mai fi avut ocazia să sărute pământul românesc, aşa cum a făcut atunci, când a constatat că se află în sfârşit pe el. Reuşind să ajungă la Bucureşti, vrea să se reîntoarcă la Oradea, să vadă ce s’a întâmplat cu familia lui, – apoi va reveni în Regat. Ne-a mai spus că azi Bodola se află la Budapesta, iar Dobra la Viena. S’a depărtat grăbit spre Calea Victoriei.
– La revedere. Veţi mai auzi de mine. Voiu relua antrenamentele şi voi reapare pe arenele româneşti de care-mi era atât de dor!.”
După război a mai evoluat la Ciocanul Bucureşti (1945), Sparta Arad (1946/47) şi CFR Arad (1948/49). A decedat, la Oradea, în anul 1984.
