Lichidatorul judiciar al Petrolului – Via Insolv, beneficiind de votul a 3 categorii de creditori, dintre cele 5 „de pe listă” va semna cu Primăria Ploieşti un protocol prin care mărcile înregistrate la OSIM, sigla şi palmaresul aflate în patrimoniul societăţii SC FC Petrolul SA (aflată în faliment) vor reveni în administrarea autorităţii locale.
Astfel, Primăria Ploieşti se va putea asocia cu un club sportiv care să poată folosi aceste însemne tradiţionale ale fotbalului ploieştean şi numele de Petrolul să poată exista în continuare, într-un nou proiect fotbalistic.