“Petroliştii au, din această vară, un nou antrenor pentru portari, Vasile Şleam completând, astfel, staff-ul tehnic al lui Leo Grozavu. În vârstă de 51 de ani, Vasile Şleam s-a ocupat, în prima parte a sezonului trecut, de pregătirea portarilor divizionarei secunde ASU Poli Timişoara, iar de-a lungul carierei a mai activat la o serie de cluburi din Baia Mare, Ocna Şugatag sau Satu Mare” – se arată într-un comunicat al clubului Petrolul, noul staff al echipei fiind, în totalitate “străin de Ploieşti”. Cum fiecare îşi alege colaboratorii, iar Grozavu are mână liberă, alde Liliac, Jipa, Mârzea, Catană, Nuţă şi alţi “localnici” care au şi ei cel puţin la fel de multă “meserie” ca noul “lup” – Vasile Şleam nu au de ce să fie nemulţumiţi, nu? Când au plecat la drum alături Vlad şi Grigore, acum doi ani, nu au intuit cât de mult se vor mult schimba unii între timp ?!