• Aparatele RMN (rezonanţă magnetică nucleară) moderne pot otrăvi oamenii care au plombe dentare, întrucât scannerele puternice de astăzi pot face ca mercurul să curgă din plombe. Studiul, publicat recent în jurnalul Radiology, a arătat că nivelurile de mercur sunt mult mai ridicate după ce pacienţii au fost expuşi câmpurilor magnetice puternice pe care le pot genera noile aparate, scrie The Independent. Dentiştii folosesc o substanţă numită amalgam pentru a acoperi cavităţile sensibile cauzate de carii. Acesta este un amestec de metale care are în componenţă aproximativ jumătate mercur, un metal lichid cunoscut pentru toxicitatea sa. În plombe, mercurul se întăreşte atunci când este tratat şi se leagă de structura chimică a dintelui cu un strat de metal oxidat care se formează peste fiecare plombă expusă în decurs de 48 de ore, informează Descoperă.

• Telefoanele mobile duc la un soi de ADHD la adulți Termenul de „ADHD” se folosește aleatoriu când vorbim despre cât de distrași suntem de tehnologie, dar acum oamenii de știință au găsit o legătură între notificările constante ale telefonului, hiperactivitate și atenția diminuată la adulți. Asta se bazează pe descoperirile unor cercetări publicate recent de către University of British of Columbia, care au analizat un grup de 221 de tineri într-un mediu experimental. Grupul a petrecut o săptămână cu notificările puse pe vibrații și cu telefoanele la îndemână, și o alta cu notificările pe silențios în timp ce telefoanele nu erau la vedere. Pe parcursul acestor perioade, cercetătorii au măsurat productivitatea și nivelurile de anxietate ale fiecărui individ. În timpul săptămânii cu notificări constante, grupul a fost distras mult mai mult și nivelul de anxietate era mai mare decât atunci când notificările erau închise. Grupul de studiu s-a plâns de asemenea de neatenție și plictiseală. Niciunul din indivizi nu a fost diagnosticat cu ADHD înainte, potrivit VICE.