Petre Apostol
Secţia de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti creşte frumos. Cu o sportivă calificată la Jocurile Olimpice de Tineret, Denisa Stoian, şi o altă junioară care se apropie tot mai mult de aceasta ca nivel de performanţă, Miruna Ciocîrlan, la CSM Ploieşti a venit rândul unei alte gimnaste să strălucească pe covorul de concurs. Este vorba despre Sabina Enache, sportivă care a câştigat trei medalii la Campionatele Naţionale pentru junioare mici (categoria a III-a – 11-12 ani; categoria a IV-a – 9-10 ani), desfăşurate între 21 şi 24 iunie, la Constanţa.
La competiţia de la malul mării, antrenoarele Liliana Băescu şi Simona Puiu au avut înscrise cinci sportive, la categoria a III-a participând Sabina Enache şi Anisia Drăgan (ambele componente ale echipei vicecampioane naţionale de la ediţia precedentă a campionatelor), iar la categoria a IV-a bazându-se pe Elena Murărescu, Antonia Nuţă şi Eva Popescu.
La categoria a III-a au participat 42 de sportive, la individual compus Sabina Enache adjudecându-şi medalia de argint, cu un total de 46,7 puncte, în urma celor patru obiecte: 13,15p la cerc, 11,65p la minge, 11,625p la măciuci, 10,275p la panglică.
Sportiva ploieşteană a fost întrecută doar de către Ana Mezei, de la CS UNEFS Bucureşti, care a totalizat 53,225 puncte (14,55p la cerc, 13,5p la minge, 12,675p la măciuci, 12,5p la panglică), în vreme ce podiumul a fost completat de către Crina Drăcşanu (CSŞ Unirea Iaşi), cu un total de 44,25p (9,15p la cerc, 11,075p la minge, 12,825p la măciuci, 11,2p la panglică).
De asemenea, şi Anisia Drăgan a avut evoluţii bune, în mare parte, ocupând locul 27 la individual compus, cu 28.225 puncte (7,525puncte – locul 26 la cerc; 7,65 puncte – locul 21 la minge; 8,45 puncte – locul 16 la măciuci; 4,6puncte – locul 32 la panglică).
În urma rezultatelor obţinute, Sabina Enache s-a calificat în finale la toate cele patru obiecte. Finalele pe obiecte au început pentru gimnasta ploieşteană cu două evoluţii mai puţin reuşite, deşi a fost aproape de medalii şi în aceste condiţii. Astfel, la cerc a ocupat locul al patrulea, cu 11,55 puncte, fiind la egalitate cu Catrina Buniov (CSM Arad), care, însă, şi-a adjudecat medalia de bronz, ca urmare a notei mai mari obţinută la execuţie, criteriul de departajare. Câştigătoare a fost Ana Mezei (12,5p), urmată de Maria Moţ (CSM Arad, 12,375p).
La minge, a ocupat locul al cincilea, încheind cu 10,375 puncte (cu peste un punct mai puţin faţă de evoluţia din calificări), însă a fost la 3,25 zecimi de a treia clasată, Crina Drăcşan, medaliile de aur şi de argint revenind sportivelor de la CS UNEFS: Ana Mezei (13,45p), Iulia Besoiu (11,5p).
Sabina Enache a dat dovadă de multă tărie de caracter, reuşind să se revanşeze la următoarele două obiecte, la măciuci adjudecându-şi chiar titlul naţional, cu 12,35p, fiind singura sportivă care a depăşit nota 6 la execuţie. Podiumul a fost completat de Crina Drăcşanu (12p), respectiv Ana Mezei (11,625p).
Iar în finala de la panglică, Sabina Enache şi-a mai trecut în palmares o medalie de argint, cu 10,875p, fiind devansată de Ana Mezei (12,5p), în vreme ce Maria Moţ (9,825p) a completat podiumul.
În concursul de la categoria a IV-a, la care au participat 57 de sportive şi care s-a desfăşurat doar la trei obiecte (coardă, cerc şi panglică), reprezentantele ploieştene s-au situat pe următoarele poziţii: Elena Murărescu – locul 44, 12,875 puncte, Antonia Ioana Nuţă – locul 45, 12,2 puncte, Eva Popescu – locul 54,8 puncte.
De menţionat că la Constanţa au fost prezente şi colegele mai mari ale sportivelor din concurs, Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan şi Gabriela Constantin, care au oferit o mână de ajutor antrenoarei Liliana Băescu (şi arbitru în cadrul competiţiei). Deşi a născut recent, antrenoarea Simona Puiu a fost, de asemenea, prezentă la concurs.