Următoarele trei luni vor aduce un regim termic călduros, cu valori termice peste mediile climatologice lunare, în iulie şi august, dar şi cu deficite importante de precipitaţii estimate, în principal, în ultimele două luni de vară, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul iulie – septembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, scrie Agerpres. Potrivit prognozei ANM, în luna iulie, temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât în mod normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice şi vestice. Conform măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru a doua lună de vară este de 20,2 grade Celsius, raportat la parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 21 de grade Celsius în Maramureş şi Transilvania, între 15 şi 23 grade în Moldova, respectiv până la 24 de grade în Oltenia şi Muntenia. În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare valabile pentru iulie, acestea se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunţat fiind de aşteptat în sud-est şi sud. Media multianuală a perioadei este stabilită la 77,8 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Moldova – de până la 112 litri/metru pătrat, Maramureş şi Muntenia (până la 102 litri/mp), Transilvania şi Oltenia (până la 100 litri/mp). Valori medii mai scăzute, cuprinse între 16 şi 59 l/mp, sunt prognozate în Dobrogea. În august, temperatura aerului va avea valori peste norma climatologică, în cea mai mare parte a ţării, în condiţiile în care media multianuală valabilă pentru această lună este de 19,7 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Maramureşului şi Transilvaniei (de până la 20 de grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 23 de grade Celsius, se vor consemna în Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea şi Moldova. Tot pe parcursul lunii august, precipitaţiile totale lunare vor fi, în general, deficitare, sub media de 64,7 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Muntenia (până la 95 l/mp) şi Transilvania (90 l/mp), iar cele mai deficitare în Dobrogea, între 28 şi 40 l/mp. Potrivit ANM, în septembrie, temperatura aerului va avea valori apropiate de media multianuală, în nord şi centru, şi mai ridicate în restul teritoriului. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 14,8 grade Celsius.