Novak Djokovic, câştigătorul ultimelor două ediţii ale turneului de Grand Slam de la Wimbledon şi numărul unu mondial, a oferit surpriza turului trei în proba masculină de simplu, fiind eliminat de locul 41 ATP, Sam Querrey. Americanul s-a impus cu scorul de 7-6 (8-6), 6-1, 3-6, 7-6 (7-5), în urma unei partide care a durat 3 ore şi 4 minute şi care s-a întins pe parcursul a două zile, fiind întreruptă în mai multe rânduri de ploaie. Sârbul este învingătorul din acest an al turneelor Australian Open şi Roland Garros şi se află la cea de-a doua înfrângere a sezonului (după cea de la Mastersul de la Monte Carlo, în faţa cehului Jiri Vesely, scor 4-6, 6-2, 4-6). Sam Querrey, favoritul numărul 28, va încasa un premiu de 132.000 lire şi îl va întâlni în optimi pe francezul Nicholas Mahut. „Este incredibil, trăiesc un vis. Victoria este cu atât mai mare cu cât este împotriva numărului unu şi a venit la cel mai important turneu din lume. Am servit bine. A fost mai complicat, mai ales la final, când am făcut câteva erori”, a declarat la finalul partidei cu Novak Djokovic. După eliminarea prematură a lui Nole, Andy Murray (câştigător în 2013) şi Roger Federer (s-a impus de şapte ori la Londra) sunt văzuţi drept principali favoriţi la câştigarea trofeului. În vârstă de 29 de ani, Novak are în palmares 12 titluri de Grand Slam. Sârbul se afla la două trofee în urma lui Pete Sampras şi a lui Rafael Nadal (ambii cu câte 14) şi la cinci distanţă de liderul Roger Federer (cu 17 titluri). Djokovic s-a impus de trei ori la Wimbledon, în 2011, 2014 şi 2015 (la ultimele două ediţii l-a învins în finala pe Roger Federer).