Premierului i-a fost furată identitatea
Echipa de comunicare a premierului Dacian Cioloş a fost sesizată în legătură cu furtul identităţii şefului Executivului pe Facebook, cei de la Guvern reclamând incidentul. Echipa de comunicare a premierului a fost sesizată în legătură cu faptul că a apărut un cont de Facebook care foloseşte numele şi poza premierului după ce pe pagina Melaniei Medeleanu falsul Dacian Cioloş a postat următorul comentariu – ”Super! Felicitări pentru asumarea chemării Sufletului. E minunat când o pasăre ŞTIE că e liberă să zboare oricât de sus, în infinitul credinţei că e creată pentru a face bine celorlalţi. Abia atunci Cerul se intâlneşte cu Pământul!”, au declarat pentru reprezentanţi ai Guvernului. Aceştia au precizat că echipa de comunicare a Guvernului a reclamat furtul de identitate la Facebook, fără a depune plângere la poliţie.
PES activists s-a reunit în Adunarea Generală
Reuniți la Pitești, în cadrul Adunării Generale, reprezentanții PES activists România au discutat despre rezultatele alegerilor locale și acțiunile care urmează a fi realizate în perspectiva alegerilor parlamentare. „Alegerile locale au dovedit că stânga românească are proiectele cele mai credibile pentru dezvoltarea comunităților locale. Rezultatele noastre au fost lăudate de colegii din Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și fac din Partidul Social Democrat una dintre cele mai puternice formațiuni politice de stânga din Europa. Suntem convinși că președintele PSD, Liviu Dragnea, va conduce stânga la victorie la alegerile parlamentare”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, președintele-coordonator național al PES activists România. În cadrul Adunării Generale au fost prezenți o parte dintre aleșii locali ai PSD activi în cadrul organizației PES activists România și s-a discutat despre recentele evoluții în politica europeană în contextul Brexit-ului.
Noi consilieri prezidențiali
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a numit doi noi consilieri prezidenţiali. Şeful statului a semnat , la sfârșitul săptămânii trecute, decretele pentru numirea în funcția de Consilier Prezidenţial a Deliei Dinu şi a lui George Vladimir Duhan. Cei doi au deţinut până acum funcţia de Consilier de Stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, anunţă un comunicat prezidenţial. Delia Dinu, şefa de Protocol de la Palatul Cotroceni, este unul dintre puţinii oameni de bază pe care Klaus Iohannis i-a păstrat după plecarea lui Traian Băsescu.














